V. S.
Consiliul Județean Prahova face demersuri pentru depunerea spre finanțare a proiectului „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseului Azuga – Bușteni – Gura Vitioarei, prin accesibilizarea golului alpin Munții Baiului și a drumurilor județene DJ 102I, DJ 101T, DJ 102, DJ 100G” – tronsonul 1, Gura Vitioarei – Valea Doftanei.
La finalul săptămânii trecute, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a convocat o ședință de lucru la sediul instituției, alături de reprezentanți ai OCPI, Direcției Silvice Prahova, Ocolului Silvic Doftana, Ocolului Silvic Slănic, Primăriei Bertea și Primăriei Valea Doftanei, pentru clarificarea situației cadastrale a unui tronson din DJ 101T, drum inclus în proiect.
”Prin acest proiect, ne propunem modernizarea, reabilitarea și extinderea traseului, îmbunătățind infrastructura drumurilor județene DJ 102I, DJ101T, DJ 102 și DJ 100G, pe tronsonul Gura Vitioarei – Valea Doftanei. Pentru a avansa acest demers, astăzi am convocat o ședință de lucru alături de reprezentanți ai OCPI, Direcției Silvice Prahova, Ocolului Silvic Doftana, Ocolului Silvic Slănic, precum și ai primăriilor Bertea și Valea Doftanei, pentru clarificarea situației cadastrale a unui tronson din DJ 101T, parte din proiect. În urma discuțiilor, s-a stabilit ca, în cel mai scurt timp, o echipă tehnică să efectueze o vizită în teren pentru identificarea exactă a problemelor și găsirea unei soluții care să permită avansarea proiectului către etapa de finanțare. Acest proiect este esențial pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din Prahova, facilitând accesul către zonele montane și sprijinind turismul și economia locală”, transmite președintele Consiliului Județean, Virgiliu Nanu.