CNAIR, administratorul drumurilor naționale, a lansat licitația pentru proiectare și lucrări

V. Stoica

Șoferii care circulă pe Centura de Est a municipiului Ploiești (DN1A) pentru a ieși spre București știu că pasajul peste calea ferată Ploiești – Buzău are nenumărate hibe, de la rosturi cu probleme la structura propriu-zisă și la denivelări majore, care periclitează siguranța rutieră.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, pune la bătaie circa un milion de euro (cu TVA) pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reparații ale pasajului respectiv, situat la km 79+194, peste calea ferată, la ieșirea din Ploiești spre Berceni – Ghighiu – DN1.
Deocamdată, abia a fost lansată licitația pentru găsirea unui proiectant și a unui constructor care să se ocupe de reabilitarea structurii rutiere respective, foarte folosită de autovehiculele de mare tonaj.
Pasajul, care are trei deschideri de 18 metri, o lungime totală de 71,50 metri și o lățime a părții carosabile de 7,80 metri, este construit perpendicular peste calea ferată Ploiești – Buzău.
Construit în 1976, potrivit expertizei tehnice, podul nu a fost reabilitat sau modernizat, iar în timp a suferit procese majore de degradare, inclusiv la nivelul armăturii și, așa cum am menționat anterior, la nivelul căii de rulare, unde sunt gropi, văluriri și făgașe.
Autorizația de construire, emisă într-o primă fază în aprilie 2021, a fost prelungită în 2023, dar expiră în luna aprilie 2025 și nu mai poate fi prelungită, fiind nevoie de emiterea unei noi autorizații de construire în acest caz.
Potrivit caietului de sarcini, sunt necesare atât lucrări de reparații la infrastructura din beton, prin înlocuirea armăturii corodate și injectarea cu beton a fisurilor și alte lucrări necesare, care vor putea fi executate cu închiderea unui singur sens de circulație. Pe de altă parte, și la suprastructura din beton trebuie executate lucrări de reparații specifice, la fel la nivelul căii de pod, tot prin devierea circulației pe jumătate din carosabil. Ce este cel mai important, pentru a se evita degradarea lucrărilor, vor fi montate guri de scurgere a apelor pluviale (inexistente în prezent), câte patru pe fiecare sens, ce vor fi poziționate astfel încât apa să nu curgă pe calea ferată sau pe drumul județean de dedesubt.