Ministerul Educaţiei cere directorilor de scoli să analizeze regulamentele privind activităţile care pot perturba procesul didactic, precizând că în privinţa telefoanelor mobile există – prin lege şi prin alte norme legale subsecvente – reglementări privind interdicţia utilizării acestora pe durata orelor de curs, cu excepţia situaţiilor în care sunt folosite cu acordul cadrului didactic în scop educaţional. Ministrul Educaţiei Daniel David subliniază că nu susţine interzicerea totală a telefoanelor, ci control riguros al utilizării acestora în sălile de curs, potrivit News.ro. ”Pornind de la o serie de sesizări şi cazuri publice pe tema interferenţei unor activităţi în şcoală care perturbă desfăşurarea în bune condiţii a procesului didactic, Ministerul Educaţiei şi Cercetării solicită tuturor inspectorilor şi directorilor de unităţi şcolare examinarea regulamentelor proprii privind prevenirea, controlul şi sancţiunile impuse în astfel de situaţii, inclusiv evaluarea modalităţii de implementare a acestora”, transmite Ministerul Educaţiei.
Instituţia subliniază că obiectivul este protejarea contextului educaţional şi a intereselor educaţionale ale elevului, implicit ale statutului cadrului didactic.
Ministerul reaminteşte că, în cazul concret al telefoanelor mobile, există – prin lege şi prin alte norme legale subsecvente – reglementări privind interdicţia utilizării acestora pe durata orelor de curs, cu excepţia situaţiilor în care sunt folosite cu acordul cadrului didactic în scop educaţional.
Ministrul Educaţiei precizează că nu susţine interzicerea totală a telefoanelor în şcoală, ci un control riguros în privinţa utilizării în sălile de curs.
„Toţi actorii sistemului de educaţie – elevi, profesori, părinţi – trebuie să cunoască aceste reglementări şi să le implementeze riguros şi curajos, inclusiv pe linia sancţiunilor existente. În cazul specific al telefoanelor mobile, aşa cum am mai declarat, nu susţin interzicerea totală a acestora în şcoală, însă în spiritul practicilor psihopedagogice şi al reglementărilor legale existente, trebuie să asigurăm un control riguros în privinţa utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când este cazul şi mai ales pentru a evita interferenţa perturbatoare cu actul educaţional”, a declarat ministrul Daniel David.
Acasă Actualitate Ministerul Educaţiei cere directorilor de şcoli să analizeze regulamentele privind activităţile care...