Săptămâna trecută, la Bușteni, s-a desfășurat prima competiție sportivă desfășurată în memoria celui care a fost Emanoil Savin, fostul edil al stațiunii de pe Valea Prahovei, un mare iubitor al sportului, cel care a trecut în neființă anul trecut, în august, chiar pe terenul de sport! Turneul de lupte greco-romane a beneficiat de o prezență numeroasă, fiica lui Emanoil Savin – Mădălina, fiind alături de sportivi.
«Cu profundă recunoștință, doresc să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestui eveniment special – Memorialul „Emanoil Savin”, o competiție de lupte greco-romane ce a reunit peste 120 de sportivi de toate vârstele.
În primul rând, vreau să adresez mulțumiri speciale Maestrului Stănciulescu Mirel, sufletul acestui eveniment, pentru implicarea și dedicarea sa neobosite în promovarea sportului și în susținerea tinerelor talente. Datorită eforturilor sale, acest memorial nu doar că onorează memoria tatălui meu, ci și oferă o platformă importantă pentru dezvoltarea sportului în comunitatea noastră.
Mulțumesc, de asemenea, tuturor părinților, antrenorilor și participanților care au venit cu inimile deschise pentru a-l omagia pe Emanoil Savin, un om care a sprijinit necondiționat sportul și pe cei care și-au dedicat viața performanței.

Am avut alături Lotul „Caraimanul Bușteni”, atât la feminin, cât și la masculin. Atmosfera a fost excepțională, iar spiritul de luptă și fair-play-ul au definit întreaga competiție, arătând încă o dată că sportul ne unește și ne inspiră. Felicitări tuturor sportivilor pentru dăruirea și efortul depuse, iar un gând special se îndreaptă către multiplul campion național, balcanic și internațional, Gheorghe Eduard, care a obținut locul I și a dedicat această victorie tatălui meu. Este o onoare să vedem cum memoria lui Emanoil Savin continuă să inspire generații de sportivi și să le motiveze să atingă noi culmi.

«Vă mulțumesc tuturor pentru această zi de neuitat și pentru felul în care ați onorat memoria tatălui meu» – a fost mesajul Mădălinei Savin.