Ministerul Apărării Naţionale reacţionează la mai multe dezinformări făcute de diferiţi utilizatori pe Facebook şi pe TikTok potrivit cărora cetăţenii României vor fi trimişi să lupte în Ucraina, adoptarea a două proiecte de lege în Camera Deputaţilor înseamnă instaurarea unei dictaturi în militare sau comanda Armatei Române va fi cedată către armate străine sau către NATO sau Bruxelles, potrivit News.ro. MApN consideră că încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacităţii de apărare a României şi a NATO drept acte de trădare naţională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfăşurate în spaţiul public din ţara noastră, inclusiv de actori statali cu o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, „prin care se încearcă inducerea unui climat de panică şi de slăbire a încrederii în capacitatea instituţiilor din sistemul naţional de securitate de a-şi îndeplini misiunile constituţionale”.
Inforadar, platforma de ştiri a Ministerului Apărării Naţionale, a transmis că adoptarea, la 19 februarie, în Camera Deputaţilor, a două proiecte de lege iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale a generat o campanie extinsă de dezinformări şi informaţii false distribuite masiv de o serie de utilizatori din România pe diferite platforme digitale. Cele două proiecte de lege adoptate sunt Proiectul de Lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român (PL-x nr. 5/2025) şi Proiectul de Lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional (PL-x nr. 6/2025).
”O serie de postări afirmă în mod fals că aceste proiecte nu ar fi parcurs procesul de transparenţă decizională cerut de lege. Aşa cum am prezentat şi în alte postări pe această platformă, pentru fiecare dintre aceste proiecte legislative, Ministerul Apărării Naţionale a parcurs toţi paşii procedurali impuşi, fiind organizate inclusiv dezbateri publice, aşa cum poate fi observat din consultarea secţiunii Proiecte de acte normative aflate în procedură de transparenţă decizională, de pe pagina de internet a MApN.
Nu este pentru prima dată când în legătură cu aceste proiecte sunt rostogolite în spaţiul public informaţii false, manipulări şi exagerări bazate pe scoaterea din context”, arată platforma Inforadar. Aceasta prezintă şi câteva dintre informaţiile false răspândite prin această nouă campanie de dezinformare.
Conform MApN, postările realizate de diferiţi utilizatori din Facebook şi TikTok acreditează, în mod fals şi fără nicio legătură cu realitatea, că: cetăţenii României vor fi obligaţi să meargă la război sau copiii românilor vor fi trimişi să lupte în Ucraina; adoptarea acestor proiecte va însemna că Parlamentul României va vota instaurarea unei dictaturi militare;comanda Armatei României va fi cedată către armate străine / către NATO / către Bruxelles; odată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a propunerilor legislative, armata va putea primi ordine să tragă în poporul care protestează. Alte dezinformări de pe reţelele de socializare se referă la faptul că integrarea spaţiul aerian național în spaţiul aerian al NATO şi gestionarea în comun a acestui spaţiu cu structurile aliate reprezintă o formă de cedare a suveranităţii naţionale, că prin intrarea în vigoare a proiectelor de legi, România va fi ocupată de trupe străine (efective NATO, prezentate ca trupe de ocupaţie); adoptarea acestor proiecte dovedeşte faptul că autorităţile fac pregătiri pentru intrarea României în război; iniţierea, dezbaterea şi adoptarea acestor proiecte legislative reprezintă un act de trădare naţională.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au transmis că toate aceste afirmaţii şi altele dezvoltate în acelaşi registru sunt false.
”Răspândirea unor dezinformări şi manipulări de tipul celor prezentate mai sus nu are legătură cu apărarea intereselor naţionale ale României sau cu protejarea suveranităţii naţionale. Încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacităţii de apărare a României şi a NATO drept… acte de trădare naţională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfăşurate în spaţiul public din România, inclusiv de actori statali cu o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, prin care se încearcă inducerea unui climat de panică şi de slăbire a încrederii în capacitatea instituţiilor din sistemul naţional de securitate de a-şi îndeplini misiunile constituţionale. Astfel de dezinformări şi manipulări, prin care este atacat cel mai puternic instrument de garantare a acestora, constituie încercări de subminare a suveranităţii şi securităţii naţionale”, a explicat MApN pe platforma Inforadar. Ministerul Apărării a explicat ce reprezintă cele două proiecte legislative. Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional îşi propune să stabilească un nou cadru de cooperare şi coordonare la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care au competenţe în gestionarea şi monitorizarea spaţiului aerian naţional.
Astfel, actul normativ va reglementa măsurile pe care statul român le va putea lua pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, va stabili autorităţile şi instituţiile care au competente în luarea măsurilor de prevenire şi contracarare a utilizării spaţiului aerian naţional, nu doar de către aeronave, ci şi de sisteme de aeronave fără pilot la bord – drone, precum şi alte vehicule aeriene care ar putea fi folosite în viitor.
Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român urmăreşte crearea cadrului juridic care să permită desfăşurarea unor misiuni şi operaţii pe teritoriul statului român, în vederea întreprinderii măsurilor necesare, prin care să fie protejată viaţa, sănătatea, proprietatea, drepturile şi libertăţile cetăţenilor români.
MApN a explicat că necesitatea promovării proiectului de lege a apărut, în mod obiectiv, din faptul că actualul cadru normativ nu acoperă nevoile noilor realităţi rezultate din urma aceloraşi evoluţii din regiune, în care agresiunile repetate şi ilegale ale Federaţiei Ruse împotriva unui stat suveran, cu care ţara noastră se învecinează, creează riscuri de securitate pentru România şi pentru Alianţa Nord Atlantică. Ministerul Apărării Naţionale explică şi dezinformarea privind transferul de autoritate. ”Cea mai vehiculată dezinformare vizează conceptul de transfer de autoritate, care este utilizat în mod uzual, în cadrul NATO, în desfăşurarea operaţiilor sau misiunilor în cadru aliat sau de coaliţie. Proiectul de lege defineşte transferul de autoritate drept o acţiune prin care diferite grade de autoritate ale comenzii şi controlului asupra unor forţe desemnate sunt conferite, pe o durată determinată, de către comandantul forţelor aliate sau autorităţile militare ale statelor participante la o coaliţie pe teritoriul statului român către şeful Statului Major al Apărării sau, după caz, de către acesta unui comandant aliat sau de coaliţie, în condiţiile legii române şi ale tratatelor la care România este parte (art. 3, alin. 1, lit. d)” , a afirmat Ministerul Apărării Naţionale.
MApN a precizat că pe timpul unor misiuni şi operaţii militare care s-ar putea desfăşura pe teritoriul statului român la care ar participa şi forţe armate străine, comandanţii desemnaţi să conducă aceste misiuni sau operaţii vor exercita comanda operaţională (adică doar în legătură cu şi pe timpul desfăşurării acestor misiuni sau operaţii) a efectivelor militare române şi străine participante. Aceşti comandanţi pot fi români sau străini.
Ministerul Apărării a mai transmis că procedura transferului de autoritate este reglementată în legislaţia românească de mai bine de 13 ani, iar la articolul 11, acest act normativ defineşte în mod similar transferul de autoritate către un comandant străin sau român, însă stabileşte această procedură ca fiind aplicabilă doar în misiuni şi operaţii multinaţionale desfăşurate în afara teritoriului României.