Liga 2 Casa Pariurilor reprezintă drumul pe care un club trebuie să-l parcurgă pentru a ajunge în elita fotbalului autohton. De-a lungul deceniilor, eșalonul secund a cunoscut mai multe forme de organizare, ba chiar au fost perioade când a dat câte două sau trei campioane, în funcție de numărul de serii în care au fost împărțite echipele.
În același timp, Liga 2 Casa Pariurilor reprezintă și mândria locală. Multe cluburi, de-a lungul anilor, au evoluat constant în eșalonul secund fără a ajunge în primul, au fost doar „pasageri trecători” pe aici sau, pur și simplu, au mai pus o cărămidă către performanță trecând prin această competiție.
Chiar la finele acestei săptămâni, eșalonul secund se pune, din nou, în mișcare.
Cu această ocazie, noi vă prezentăm o radiografie a competiției în ultimele 10 sezoane. Mai exact, vom prezenta aici, pe județ (cine are), echipele care au participat în Liga 2 Casa Pariurilor, județul care a dat cele mai multe echipe, dar și cele mai multe campioane.
12 campioane diferite în ultimele 10 sezoane!
Începem prin a menționa că atât de echilibrat este campionatul din Liga 2 Casa Pariurilor încât în ultimele 10 sezoane au fost 12 campioane diferite.
De menționat că stagiunile 2014-2015 și 2015-2016 s-au jucat în sistem cu 2 serii, implicit câte două campioane.
Astfel, menționăm, în ordine cronologică, campioanele din ultimele 10 stagiuni ale ligii secunde: FC Voluntari, ACS Poli Timișoara, Rapid București, Gaz Metan Mediaș, Daco-Getica București (fostă Juventus), Dunărea Călărași, Chindia Târgoviște, UTA Arad, FCU 1948 Craiova, Petrolul Ploiești, Politehnica Iași, Unirea Slobozia.
Un alt aspect ce trebuie menționat este originea cluburilor care s-au impus în competiția din eșalonul secund. Cu excepția Bucureștiului, care le-a dat pe Rapid și Juventus (în prezent Daco-Getica) campioane, toate celelalte 10 formații au fost din județe diferite: Ilfov, Timiș, Sibiu, Călărași, Dâmbovița, Arad, Dolj, Prahova, Iași și Ialomița.
În total, în ultimele 10 sezoane de Liga 2 Casa Pariurilor, llfov este județul cel mai bine reprezentat ca număr de echipe.
Astfel, au evoluat sau evoluează în această competiție, din 2014-2015 până în prezent, 8 formații din județul de lângă București: FC Voluntari, Academica Clinceni (ex-Academica Argeș), CS Balotești, ACS Berceni, CS Afumați, Sportul Snagov, Concordia Chiajna și CS Tunari.
Din spate vine îndeaproape capitala, București, cu 6 formații: Rapid București, Daco-Getica (ex-Juventus București), Metaloglobus București, Steaua București, Dinamo București, Progresul Spartac.
Surprinzător sau nu, podiumul este completat de Timiș, cu 4 echipe: ACS Poli Timișoara, ASU Politehnica Timișoara, Ripensia Timișoara, CSC Dumbrăvița.
Intrăm acum în sfera cea mai des întâlnită în această radiografie și anume județele cu câte 3 sau 2 formații date, de-a lungul ultimului deceniu, în eșalonul secund.
Într-o ordine alfabetică, avem următoarele județe cu 3 echipe:
Argeș – CS Mioveni, CFC Argeș, Câmpulung Muscel;
Constanța – Farul Constanța, Săgeata Năvodari, Unirea Constanța;
Maramureș – Municipal Baia Mare, Comuna Recea, Minaur Baia Mare;
Sibiu – Gaz Metan Mediaș, FC Hermannstadt, CSC Șelimbăr.
Mai des întâlnite sunt județele cu câte 2 echipe:
Arad – Șoimii Pâncota, UTA Arad;
Bacău – ASC Bacău (ex-Sport Club Bacău), Aerostar Bacău;
Bihor – FC Bihor Oradea, Luceafărul Oradea;
Brașov – Unirea Târlungeni, FC Brașov;
Buzău – Gloria Buzău, Metalul Buzău;
Caraș-Severin – ACSM Reșița (ex-Metalul Reșița), FC Caransebeș;
Cluj – Universitatea Cluj, Unirea Dej;
Gorj – Pandurii Târgu Jiu, Viitorul Pandurii Târgu Jiu (ex-Energeticianul);
Iași – Știința Miroslava, Politehnica Iași;
Mureș – ASA Târgu Mureș, Unirea Ungheni;
Olt – Olt Slatina, CSM Slatina;
Prahova – Fortuna Poiana Câmpina, Petrolul Ploiești;
Suceava – Foresta Suceava (ex-Rapid CFR Suceava), Bucovina Pojorâta;
Teleorman – Turris-Oltul Turnu Măgurele, CSM Alexandria.