Ieri dimineață, până în ora 9.00, pe unul dintre trotuarele de pe strada Aurel Vlaicu, din imediata apropiere a sediului de finanțe, s-a petrecut o adevărată… minune. Despre ce a fost vorba? Nu era staționată nicio mașină, astfel că pietonii nu au mai fost nevoiți să mai facă slalom printre acestea ori să meargă pe carosabil, așa cum se întâmplă adesea. Cum de a fost posibil? În zonă era prezent un echipaj al Poliției Locale Ploiești, care făcuse ”ordine”, adică nu mai lăsase niciun șofer să parcheze mașina pe trotuar. E de văzut, în aceste condiții, cât de mult va ține minunea menționată, având în vedere că sunt destui șoferi care, aducându-și șefii la Ploiești, cu treabă în clădirea menționată, consideră că sunt îndeptățiți și să lase mașinile care pe unde apucă. Oricum, dacă echipajele Poliției Locale Ploiești ar repeta acțiunea de ieri, mai prin tot orașul, atunci și trotuarele ar rămâne libere, doar pentru pietoni!