N. Dumitrescu
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova a făcut publică lista cursurilor gratuite care se vor organiza pe tot parcursul anului 2025 și care sunt destinate șomerilor, cu scopul ca aceștia să dobândească noi abilități, astfel încât să-și găsească mai ușor un loc de muncă. Astfel, anul acesta, AJOFM Prahova și-a propus să organizeze un număr 23 de cursuri, în diverse domenii, la care pot să participe persoanele aflate în căutarea unui serviciu stabil, respectiv: agent de securitate (condiții de acces – studii minime obligatorii); ajutor bucătar (învățământ primar); asistent personal profesionist (învățământ gimnazial); brutar (învățământ gimnazial); bucătar (studii minime obligatorii); cameristă hotel (învățământ gimnazial); cofetar (învățământ gimnazial); competențe antreprenoriale (învățământ primar); competență digitală inclusiv de siguranță pe internet și securitate cibernetică (învățământ primar); confecționer-ansamblor articole din textile (învățământ gimnazial); consilier pentru dezvoltare personală (studii superioare cu licență); contabil (studii liceale, cu bacalaureat); frizer (învățământ gimnazial); frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (studii minime obligatorii); îngrijitor spații verzi (învățământ primar); inspector în domeniul securității și sănătății în muncă (învățământ liceal, profil tehnologic sau profil real, cu bacalaureat); instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze (studii minime obligatorii); lucrător comercial (învățământ gimnazial); manichiurist (învățământ gimnazial), maseur (învățământ liceal, fără bacalaureat); operator introducere validare și prelucrare date (studii minime obligatorii); ospătar, chelner(studii minime obligatorii); referent resurse umane (învățământ liceal, fără bacalaureat). Potrivit reprezentanților AJOFM Prahova, studii minime obligatorii înseamnă 8 sau 10 clase, în funcție de anul absolvirii; învățământ primar înseamnă patru clase, iar învățământ gimnazial – 8 clase absolvite. Așa cum s-a anunțat, deja, dintre cursurile menționate, în luna martie a.c. se vor organiza cele de contabil, maseur și de referent resurse umane. Actele necesare la înscriere, în copie și original, sunt: carte de identitate; certificat de naștere; certificat de căsătorie (unde este cazul); act de studii; carnet de șomer sau adeverința de înregistrare că este persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, eliberate de AJOFM Prahova. Înscrierile pentru cursuri se fac la: sediul din Ploiești, str. Nicolae Iorga nr. 1, ghișeul 1 (pentru relații – telefon 0244.577.380, int. 1 sau 0725.913.726); la sediul punctului de lucru din Câmpina (telefon 0729.830.429, 0770.965.146); la sediul punctului de lucru din Vălenii de Munte (telefon 0729.830.430); la Centrul de Formare Profesională din Ploiești (Șoseaua Vestului nr. 19, etaj 3, telefon 0736.629.960); la sediul punctului de lucru din Sinaia (telefon 0735.786.220); la sediul punctului de lucru din Mizil (telefon 0725.913.605). Data, ora și locul în care se vor organiza cursurile vor fi anunțate telefonic persoanelor înscrise.