F.T.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, în cursul anului trecut, pompierii prahoveni au gestionat 5.560 de „diverse urgențe”, fiind înregistrate și 13.500 intervenții ale personalului SMURD.
Cu referire la cele 5.560 de acțiuni, sursa citată menționează că a fost vorba despre „înlăturarea efectelor negative cauzate de incendii, arderi necontrolate, alunecări de teren, inundaţii, asanări şi distrugeri de muniţie, salvări de persoane şi animale etc.”, ceea ce a reprezentat o creștere cu peste 35 % a acestor acțiuni, comparativ cu anul 2023. Strict în ceea ce privește incendiile, cea mai mare pondere au avut-o arderile necontrolate, la nivelul unităților administrativ-teritoriale fiind înregistrate peste 900 de astfel de evenimente, ceea ce a reprezentat la nivelul județului o creștere de peste 45% față de anul 2023! Cu referire la cele 13.500 de intervenții ale SMURD, „descarcerarea și asistența persoanelor nedeplasabile dețin ponderea cea mai mare din numărul total de intervenții desfășurate în anul 2024, în urma cărora au fost asistate medical 13.219 persoane, respectiv 12.105 adulţi şi 1.114 copii”, se mai precizează în comunicatul ISU Prahova.