Președintele PNL Ilie Bolojan a afirmat, recent, la Antena 3, că partidul său nu va susține suspendarea din funcția de președinte a lui Klaus Iohannis, întrucât ar fi „un nonsens instituțional”, întrucât un eventual succes al referendumului de demitere ar necesita alegeri prezidențiale ce ar fi organizate după alegerea unui nou președinte în luna mai, potrivit Hotnews. ”Dacă trece cererea, am avea un referendum de demitere care s-ar organiza în perioada alegerilor prezidențiale, ceea ce ar însemna că s-a organizat alegeri prezidențial după data alegerilor prezidențiale din mai. Ar fi un nonsens instituțional. Nu e vorba că-l aperi pe Klaus Iohannis, aperi stabilitatea instituțională”, a declarat Ilie Bolojan. Președintele PNL a afirmat că demersul de suspendare inițiat de opoziție are doar o motivare electorală, în perspectiva alegerilor din mai. „Ei caută să-și mobilizeze electoratele și să le țină în priză pentru alegerile prezidențiale”, crede liderul liberalilor. Întrebat de ce solicitările anterioare de începere a procedurii parlamentare de suspendare nu au fost puse pe ordinea de zi a Parlamentului, Bolojan a spus că nu respectau condițiile legale: prima nu a fost depusă concomitent la ambele Camere, iar a doua avea un număr insuficient de susținători, după ce doi dintre parlamentari și-au retras semnăturile. ”Va fi o ședință a Birourilor Permanente comune, iar noua cerere va ajunge pe ordinea de zi dacă sunt reunite condițiile necesare”, a precizat Ilie Bolojan. Partidul Oamenilor Tineri (POT) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au redepus săptămâna trecută, din nou, cererea şi semnăturile pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, la Camera Deputaţilor şi la Senat. Solicitarea lor este însoţită de cele 178 de semnături ale unor parlamentari de la POT, AUR, S.O.S. România şi Uniunea Salvați România (USR), a anunțat liderul AUR, George Simion, în contextul în care numărul minim necesar de semnături pentru acest demers este de 155. Aceasta cea de-a treia încercare a opoziţiei de a aduce pe ordinea de zi a plenului Parlamentului solicitarea privind suspendarea președintelui Iohannis. Lidera POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat, pe pagina ei de Facebook, că au fost adăugate 26 de semnături ale unor parlamentari ai USR.