Potrivit reprezentanților Casei de Cultură ”I.L. Caragiale” Ploiești, instituția organizează, printre alte activități, și cursuri de șah, coordonate de către antrenori profesioniști. Acestea se vor desfășura la sediul instituției, din str. Emile Zola nr. 8 (în incinta Halelor Centrale, Ploiești), urmând să fie organizate câte două ședințe pe săptămână, taxa de participare fiind de 200 de lei/lună. Conform reprezentanților instituției menționate, participanții la aceste cursuri vor învăța: tehnici și strategii avansate pentru îmbunătățirea jocului; dezvoltarea gândirii critice și a abilităților de luare a deciziilor; exersarea răbdării, a concentrării și planificării strategice; creșterea puterii de concentrare; dezvoltarea gândirii logice și a creativității; spiritul de fair-play, perseverența și luarea deciziilor rapide; îmbunătățirea memoriei și a capacității de analiză, persoanele intesate să participe la aceste cursuri fiind rugate să acceseze: https://casadecultura.ro/curs-cerc-de-sah/.