De la anul, sumele cotizate la sistemul de pensii şi întregul istoric în câmpul muncii vor fi la doar un click distanţă. Promisiunea vine chiar de la şeful Casei Naţionale de Pensii Publice, care a anunțat că se lucrează la o aplicaţie pentru telefoanele mobile, unde vor putea fi găsite informații în timp real. Experţii în resurse umane spun că accesul trebuie să fie facil și pentru cei mai puţin tehnici.
Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice a declarat: “Sunt multe module pe care le implementăm. Unele sunt avansate, unele sunt la faza de analiză de business. Talonul de pensie, pe care vrem să îl expediem şi în format digital. Avem o aplicaţie. E-talon, unde oferă acest talon şi în format digital.
Pe platformă, oamenii vor putea inclusiv să facă simulări, ca să vadă câți ani mai au până la pensie şi să calculeze câți bani vor primi pe baza contribuţiilor”.
Noua platformă este finanţată din fonduri europene şi costă 60 de milioane de euro.