F. T.
Potrivit unei informări a Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti, în cursul anului trecut, angajaţii instituţiei „au desfăşurat 987 de acțiuni, în special în zone și medii cu risc criminogen ridicat. Pe cale de consecinţă, au fost sesizate organele judiciare pentru 81 de fapte de natură penală comise de 80 de autori, fiind de asemenea constatate 843 de fapte de natură contravențională, cuantumul amenzilor ridicându-se la 175.000 lei”.
În aceleași date centralizate, ce rezumă activitatea grupării în cursul anului trecut, se mai menţionează faptul că „prevenirea și combaterea unor situații de risc, a fenomenului infracțional și contravențional, s-au realizat prin aproape 2000 de misiuni, în sistem integrat, ca urmare a evaluării situației operative, reprezentative fiind: 996 misiuni de menținere a ordinii publice, cu accent deosebit în zona adiacentă instituțiilor de învățământ; peste 700 de filtre, razii, descinderi și acțiuni punctuale cu structurile de poliție din zona de responsabilitate; 342 de percheziții, realizate în cooperare cu D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, B.C.C.O. Ploiești, S.J.A. Prahova și I.P.J. 183 mandate de aducere (…)”.