F. T.
La sfârșitul săptămânii, cadre didactice și elevi au marcat împlinirea a 30 de ani de când a luat ființă, la Boldești-Scăeni, Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu”.
În acest context, potrivit unei informări a plutonierului adjutant șef Viorela Nicolescu Sava, „pe parcursul întregii săptămâni premergătoare evenimentului care a fost marcat sâmbătă, 15 februarie, au fost desfășurate mai multe activități, printre care s-au numărat și exercițiile demonstrative de arte marțiale organizate de către Nicu Pătrașcu – antrenor de arte marțiale la CS Komura Vălenii de Munte, care le-a prezententat viitorilor salvatori beneficiile dobândite prin practicarea acestui sport.
De asemenea, a fost organizată și «Ziua Porților Deschise», ocazie cu care mai mulți elevi din Prahova au vizitat instituția de învățământ.
Din ceremonia marcării evenimentului nu puteau lipsi cuvintele comandantului şcolii, colonel Ionuț Dan Enescu, care a urat „La mulți ani!”, multă putere de muncă cadrelor didactice, elevilor și celor care au pus o parte din sufletul lor în fiinţarea acestei instituţii.