F. T.
Șase reprezentative ale tot atâtor școli din județ au fost premiate, ieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, pentru creațiile din cadrul concursului virtual „Vocea ta este soluția”, astfel: Locul I – echipele din cadrul Liceului ”Anghel Saligny” Ploiești și Colegiului Național I.L. Caragiale Ploiești; Locul II – Școala Gimnazială ”Sf. Vasile ”Ploiești și Colegiul ”Spiru Haret ” Ploiești; Locul III – Școala Gimnazială Drajna și Colegiul Național ”Nichita Stănescu” Ploiești.
Premierea a fost organizată de către poliția prahoveană în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Prahova, Corpul Național al Polițiștilor Prahova, CEPECA Ploiești, ANITP Ploiești și Ploiești Shopping City, fiind astfel marcată data de 30 ianuarie – „Ziua Internațională Împotriva Violenței în Școli”.
După cum precizează reprezentanții IPJ Prahova, „concursul și activitățile dedicate acestei zile fac parte din Campania națională pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar – «Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!» și are ca scop să reamintească tuturor că școala trebuie să fie un loc sigur și plin de respect, unde fiecare elev să poată învăța, să crească și să fie el însuși, fără teama de a fi agresat sau judecat”.