Florin Tănăsescu
Nu de alta, dar ca să par că sunt în regulă, ieri dimineaţă am luat în braţe un stâlp. Şi eram treaz, credeţi-mă pe cuvânt. Dar trebuia să marchez şi eu, plin de zel, „Ziua internaţională a îmbrăţişărilor”.
Veţi spune, fireşte, că aşa ceva – chestia cu sugrumatul din dragoste e valabilă doar pentru oameni. Nu e! Că eu ţin minte cum cântam pe vremuri: „Nu mai rupeţi flori copii/ Că şi ele este vii”.
Că doar n-or fi fost proşti ăia care au inventat zile d-astea!
Pe mai departe – adică după luatul stâlpului în baţe – am pipăit un buldozer care ruginise construind o autostradă. Utilajul a mişcat din lamă, iar eu mi-am adus aminte de Nichita: „Iau cuvintele şi le-nec în mare”.
Fireşte, şi asta voi face, dar cu altă ocazie; când va fi „Ziua internaţională a zonelor umede”.
Tot ieri, ca să par om întreg, ancorat în realitatea ucigaşă a zilei de mâine, am luat un câine de gât. Şi l-am strâns pân’ a dat ortul popii. Nu știu dacă a auzit ultimele cuvinte pe care i le-am spus: „Vezi, javră, cum e să mori sufocat din dragoste?”..
Abia se făcuse de ora 12 că, într-un entuziasm pe care niciun fotbalist care câştigă Liga Campionilor nu l-a avut vreodată, mi-am luat în braţe şeful.
Speriat, a crezut că mă bate vreun gând nebun. L-am liniştit:”Nu vreau mărire de salariu, da’ azi îmi sunteţi tare drag. Mâine, nu se ştie!”.
Evident că i-am zis cum stă treaba cu îmbrăţişarea. S-a liniştit, că tremura ca piftia.
Beleau a fost alta. C-am dat o fugă şi pe la fosta-mi iubire de-acum douăzeci de ani.
Aveam şi-un buchet de flori, doar că…
Doar că-n uşă a apărut bărbac-su’. Fost luptător!..
M-am trezit pe la subsolul blocului. Ceva mişuna pe lângă mine. Oasele mă dureau, deci am zis să pup vietatea.
Iar aia a fost un dihor! Şi-ăla turbat, că aşa a zis domnişoara soră medicală. Pe care, evident, am încercat s-o mbrăţişez, dar a chemat personalul de pază.
Ce lume rea!
Deci, oameni deştepti, ăia care-au instituit ziua aia de ieri.
Nu ca Păunescu, care-a zis: „Iubiţi-vă pe tunuri!”. Nici ca Remarque: „Iubeşte pe aproapele tău!”. Nici ca alţi filozofi-literaţi!
Că de nu erau băieţii ăstia să instituie „Ziua internaţională a îmbrăţişărilor” muream prost.
Aşa, măcar am îmbrăţişat un sâlp şi-am pupat un dihor turbat. .
Acum, aştept să vină „Noaptea cuţitelor lungi”.
Să nu-mi ies din mână, nu de alta!
