Nicoleta Dumitrescu
Anunțul oficial al perioadei în care se vor desfășura alegerile prezidențiale din România, respectiv în luna mai a.c., a readus în atenția electoratului celebra întrebare: Dar eu cu cine să votez? O mare dilemă, cu adevărat, în condițiile în care identificarea candidatului pentru cea mai importantă funcție în stat-a cărui notorietate să aibă ca efect inclusiv accederea în turul doi – pare să fie, în continuare, o mare problemă pentru partide.
Dovadă sunt pe de o parte sondajele efectuate de către principalele partide care sunt acum în coaliția aflată la guvernare, care au dorit să vadă cât de potrivită a fost inițiativa lor, aceea de a-l propune pe Crin Antonescu în cursa pentru Cotroceni, dar, mai ales, numele independenților care și-au anunțat intenția să-și vadă trecut numele lor pe buletinul de vot. Cert este că reluarea de la zero a scrutinului prezidenţial, o premieră în România, lasă senzația că este o lecție din care politicienii, mai ales dintre cei care sunt la putere, par că tot nu au învățat nimic, în condițiile în care sunt multe întrebări al căror răspuns încă e căutat, suficient de mult cât să lase senzația unui amalgam de nesiguranță și compromis. Un amalgam pe care fiecare îl înțelege cum vrea, dar din care încearcă să profite din plin, din păcate, chiar cei care deja se și văd la Cotroceni. Astfel, invocând, din nou, ”trezirea în conștiință”, având în vedere că se apropie ziua de 24 ianuarie, unul dintre foștii candidați la alegerile organizate anul trecut, Călin Georgescu, deja a ținut să-i cheme pe români la…”marea horă a unirii neamului”, în timp ce și Victor Ponta a dat de înțeles că nu exclude intrarea sa în cursa prezidențială, în ciuda avertismentului liderului PSD și cu tot riscul excluderii sale din partid, motivând că nu are cu cine să voteze dintre candidații actuali, dar și că actuala coaliție de guvernare nu ar cam avea șanse să-și ducă în turul al doilea candidatul deja anunțat. Pe de altă parte, zilele trecute, un alt candidat la prezidențiale, Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, susținea, printre altele, acum în calitate de independent, că România este …o prizonieră a politicienilor și că ajung în funcții publice oameni care în loc să creeze resurse pentru români, chiar aceștia extrag resurse din viața publică…
Adevărul este că, după ce ei înșiși au avut de câștigat de pe urma politicului, astăzi, sunt destui cei care, din postura de…independenți, se consideră, pe lângă mari filozofi, și persoane mai mult decât capabile să împartă și să facă dreptate pentru popor!
Numai că ultimii ani au dovedit faptul că tonul vremurilor din țărișoara asta a fost dat tocmai de către politicieni, promisiunile fiind doar o modalitate de recâștigare ori de menținere a puterii și a privilegiilor cu care s-au obișnuit. Degeaba în campaniile electorale, așa cum s-a văzut inclusiv anul trecut, se promit câte în lună și în stele! Când vine vorba ca să fie pus în practică un anumit lucru, brusc este redescoperită lipsa fondurilor, și de aici veșnica rostogolire a necesarului de bani care trebuie să umple golurile de la bugetul statului, așa cum se întâmplă și în momentul de față!
De fapt, politicienii nu fac altceva decât tot ceea ce știu, și anume să repete aceleași lecții pe care nu și le pot însuși din cauza faptului că nu vor – sau nu pot – să învețe din propriile greșeli.
