Florin Tănăsescu
Că dilatarea spaţiului şi comprimare timpului sunt simple percepţii ale muritorilor de rând, cum a zis Einstein, e o chestiune depăşită demult.
Vremurile au evoluat, iar schimbările politico-climatice au afectat în special zona mioritică; vorbim aşadar, azi, despre dilatarea timpului şi comprimarea spaţiului.
Cu referire la prima schimbare, să amintim că, pe la Cotroceni, unul se bate de muşte de peste două cincinale. Asta înseamnă dilatarea timpului. Adică, a mandatului.
Preafericitul – să ne ierte Patriarhia – moţăie, viseză, iar Penelopa-i croşetează motive de stat cu chirie. Deseori, zboară ca o barză chioară căruia unii dintre noi i-am făcut cuib. Că Dumnezeu are treburi mai importante decât să calculeze cât gaz arde el p-acolo!
Pentru a nu-şi scrânti glezna, a dat comandă să-i fie plantat un pom. Iar ăla a fost din specia păr. Şi-n zece ani, a făcut fructe. Din când în când, din respect pentru Acceleraţia Gravitaţională şi Administraţia Prezidenţială, mai pică câte-o pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă. (Un fel de-a zice, că prost nu e. Şmecher, da!)
Lumea, rea cum e, îl bârfește că nu vorbeşte. Aiurea!
De fiecare dată când urcă liftul prezidenţial cu biscuiţi sau napolitane, ciripeşte: „Muieţi îs posmagii?”.
Deci, are dileme, deci şi le exprimă cu voce tare, deci e un fel de Hamlet. Doar noi avem întrebări de genul: Om fi sau n-om fi o ţară normală?
Dilatarea asta a timpului are efecte benefice pentru locatar şi catastrofale pentru neam.
Mai la obiect: şi votanţii vor trăi mai mult, dar din ce în ce mai prost.
Că d-aia au ajuns unii să se-ntrebe singuri: „Da’ până când o viaţă amară şi-un trai nefericit?”.
Păi, până zice Curtea Constituţională.
Aşadar, dilatarea timpului prezidenţial este marcă brevetată în zona mioritică, nu prin alte zări.
Întrebarea e: suntem – unii dintre noi – nu mai frumoşi, dar mai deştepţi decât Einstein?
Sigur că da!
