Giorgiana Radu-Avramescu
Bun găsit, dragul meu, în noaptea asta fără somn! Astfel de nopți îmi sunt prielnice. Privesc pătura întunecată a cerului de la Sângeru, și nu știu de ce plec cu gândul la cerul bucureștean. Îmi plăcea să-l privesc în mijlocul nopții, din balcon. Șoaptele lui mi-au dictat, demult, începutul romanului meu, romanului nostru – „La început a fost duminică”.
Îmi amintesc că atunci, în timp ce tu, odihnit de dragoste și tandrețe, ai ales refugiul dormitorului, eu am căutat să privesc cerul, în noapte. Să caut tihna sub acoperișul lui. Și, ca mereu, în astfel de momente, am simțit să scriu. Ți-am arătat apoi, iar tu mi-ai spus că acela e începutul unui roman, care s-a și publicat, cu puțin timp înainte de a pleca definitiv.
De ce mă traversează acum astfel de gânduri, nu știu! Poate cerul și noaptea îmi transmit ceea ce mereu am nevoie să simt! Poate tabloul celor doi iubiți, înfățișați în aura unei povești pe care-o intuiesc arzândă. Poate dialogul de acum câteva zile, cu prietenul meu scriitor. Poate…
Mă opresc însă la cea din urmă. A fost o conversație încurajatoare pentru mine, măgulitoare. Mult prea generoasele lui cuvinte nu o să depărteze însă de părerea-mi proprie despre mine. Nu o să mă exalt în aprecieri peste măsură la adresa mea. Păstrez echilibrul, pe care sper să nu-l pierd nicicând! Redau dialogul, pe el notându-l P.S. (prietenul scriitor):
P.S. Giorgi, ai scris o poezie superbă, drept răspuns la întrebarea mea! Sunt foarte fericit că te-am provocat/inspirat!
G. Mulțumesc!
P.S. Eu îți mulțumesc din suflet că exiști! Literatura română avea nevoie de o poetă și o prozatoare ca tine! Simt asta!
G. Exagerezi!
P.S. Deloc! La evenimentul literar am avut o revelație. Nu exagerez. Mi-am dat seama că fiind acoperită, strivită chiar la un moment dat de personalitatea creatoare a lui Lucian, tu ai inexistat! Eu însumi, recunosc, am picat o bucată de vreme în plasa percepției comune. Îmi e rușine să admit, dar sunt prea sincer să nu o fac! Dar, a venit evenimentul literar și te-am văzut. Ai fost tu, cea adevărată, cea extraordinară!
G. Mă bucur dacă e așa!
P.S. Uite, ca dovadă că am „ochi”, gândește-te că am văzut potențialul unor oameni care acum joacă în filme și în piese de teatru de mare succes, când ei aveau 14-15 ani. Eu i-am văzut. Și acum te văd pe tine. Și îți spun că ai un potențial fabulos!
G. Am încredere în văzul, instinctul tău!
P.S. Știi ce a declanșat revelația?
G. Nu!
P.S. Când ai ajuns în față, și ai fost atât de modestă, spunând că tu nu scrii poezie, că sunt niște gânduri. În momentul ăla, ceva s-a răscolit în mine și am început să văd clar. Apoi, câteva zile bune am gândit la tine. Și am zis ce femeie magnifică este ea de fapt! Și ea nu știe! Ea crede că este o Vrabie! Nu ești o Vrabie, Giorgi! Ești o femeie de o forță incredibilă! Ești o femeie superbă!
G. Mă faci să plâng!
P.S. Ești o femeie extrem de talentată! Te rog să mă ierți că nu te-am văzut din prima! Știi, de multe ori, lângă noi, sunt oameni fabuloși. Iar noi suntem prea chiori sau orbiți de farurile depărtărilor ca să-i vedem!
G. Posibil!
P.S. Te-ai sacrificat până de curând pentru o iubire de poveste, iar asta, desigur, e foarte frumos. Însă, azi, e timpul să fii! Ai fost până acum pentru ceilalți. Da, e frumos, e nobil! Dar tot nobil și frumos e să fim și pentru noi. Drept pentru care, te rog să fii!
G. Cred că e mai ușor să fii pentru ceilalți, și mai greu să fii pentru tine!
P.S. Ți s-au dat daruri și ai un alt destin decât ai crezut tu până de curând!
G. Nu știu!
P.S. Ai dreptul și datoria față de tine și darurile care ți s-au dat. Ai dreptul să evoluezi ca noi toți. Ai dreptul să fii fericită! Nimeni nu îți poate lua acest drept! Să știi că sunt de-a dreptul revoltat. Și aș vrea să te cert chiar! Cum să fii așa modestă?
G. De ce? Așa sunt eu!
P.S. Cum să spui că nu scrii poezii? Cum să crezi că ești o Vrabie? Ești o zeiță, Giorgi! Și dacă nici eu nu mă pricep la oameni? Mi-a fost dat să plec de jos și atunci chiar cunoști oamenii! Din multe dureri am învățat enorm! Știu azi să văd foarte bine! Nu bine! Și conștientizarea asta m-a făcut să te văd și pe tine corect. Tu nu ești doar iubita lui Lucian Avramescu! Ești mult mai mult de atât! O femeie strălucitor de frumoasă și extraordinar de talentată, și de o sensibilitate și de o bunătate uluitoare! Crede, te rog, literă cu literă, tot ceea ce îți spun! Nu ți-aș fi spus ce ți-am spus dacă nu aș fi simțit asta, dacă nu aș fi văzut asta!
G. Îmi fac bine cuvintele tale și promit să nu mi-o iau în cap!
P.S. Ai dreptul și la asta! Între noi fie vorba, mai bine ți-ar sta arogantă, decât așa modestă!
G. Nu cred!
P.S. Ai dreptate, dar un pic nu ar strica! Pe românește, ești prea mișto să fii umilă și bagă-i în… mă-sii pe cei din fața ta! Știi care este unul din semnele talentului literar, artistic, în general?
G. Nu!
P.S. Sensibilitatea, disponibilitatea de a iubi! Cei care nu iubesc profund și nu au altruism și sensibilitate extremă, nu au nici talente mari!
Dragul meu, ce să spun după această relatare a unei conversații fruste, încurajatoare? Da, mărturisesc că nu sunt imună la astfel de cuvinte! Cuvintele pentru mine cântăresc greu. Aripile lor sunt fie înălțătoare, fie frânte. Cuvinte care pentru unii oameni trec neobservate, pe mine ori mă poartă în zboruri celeste ori mă doboară. Am „defectul” disecării cuvântului ce-mi este adresat, într-un fel sau altul. Uneori mă ajută, dar mă și împiedică în demersuri promițătoare. Însă, întorcându-mă la cuvintele prietenului meu, spun doar atât: m-au înălțat, fără să-mi pierd propria rațiune. Din pasul modestiei sunt greu de îndepărtat.
Mă bucur de aprecieri, fără să mă urc pe tocuri ce nu-mi sunt adecvate. Mignonă m-am născut și așa voi rămâne în tot ce însemn, ca fizic și fire! Sunt mulți oameni înalți în literatură și alte domenii, pe care mă bucur să-i privesc de acolo de unde ochii îmi permit! Pe tine doar mi-am permis să te văd așa cum mi-am dorit, din unghiuri la care publicul larg nu avut acces. Îmi e de ajuns! Iar privirea celorlați către mine să fie așa cum le dictează văzul, simțul, eu n-o să impun o etichetă! Libertatea privirii nu merită poprire, oricum ar fi ea!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
