Comuna Blejoi este una dintre unitățile administrativ-teritoriale care au făcut demersuri, încă de anul trecut, pentru a ieși din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Parteneriatul pentru Managementul Apei (pe scurt ADI APĂ) și a renunța, astfel, la ”serviciile” operatorului Hidro Prahova. După consultarea populației, care s-a exprimat pentru renunțarea la contractul cu Hidro Prahova, ca urmare a nemulțumirilor legate de modul de administrare, dar și din cauza tarifelor foarte mari, Consiliul Local Blejoi a aprobat în unanimitate, la finalul anului 2024, retragerea Comunei Blejoi din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Parteneriatul pentru Managementul Apei”. ”Acest document echivalează cu solicitarea de reziliere a contractului cu operatorul de apă și canalizare Hidro Prahova. Urmează ca această decizie să fie aprobată de ADI, timp în care Primăria Blejoi va demara procedura de licitație pentru desemnarea unui alt operator care să ofere servicii de calitate la costuri mai mici pentru populație. Până când noul operator își va intra în drepturi, serviciul va fi prestat tot de Hidro Prahova”, anunțau, chiar înainte de Crăciun, reprezentanții Primăriei Blejoi.
De altfel, în cadrul ședinței ADI Apă, derulată săptămâna trecută la Ploiești, primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru, a fost una dintre vocile care au criticat modul în care se derulează contractul cu Hidro Prahova și, în special, stategia de tarifare derulată în prezent, în ciuda faptului că mărirea tarifelor nu are nicio bază concretă. ”Ce avem implementat în tarif? De ce tot cresc prețurile de la an la an, conform strategiei de tarifare?”, i-a solicitat lămuriri edilul comunei Blejoi actualului șef al Hidro Prahova, Marian Iorga. ”Ce spunea domnul președinte al ADI Apă, domnul primar Negraru, despre acel plan de afaceri și domnul director (n.n. – al Hidro) se face că nu înțelege? În orice fundamentare de tarif, la orice serviciu public, știm cu toții că sunt anumite elemente componente: salarii, pierderi, cheltuieli materiale. Cota aceasta din strategia tarifară este pentru a plăti un împrumut, pentru a avea rețele mai repede, nu peste 50 de ani! Un plan de afaceri înseamnă o eficientizare a activității, a reducerii pierderilor pe care le suportăm noi, cu toții, în aceste tarife!”, a atras atenția edilul comunei Blejoi, în cadrul ședinței ADI Apă.
În prezent, Primăria Blejoi pregătește documentația pentru organizarea licitației pentru contractarea unui alt operator de apă și canalizare, însă, până la demararea procedurii de achiziție, este nevoie de un vot în ADI Apă pentru ieșirea din asociație a localității Blejoi.