Sfântul Clement de Ancira a viețuit în Galiția, în localitatea de la care și-a luat si numele – Ancira, în vremea stăpâniei împăratului Valerian (253-259). Sfântul s-a născut într-o familie de rând, iar Sofia, mama lui, fiind o creștină cuvioasă, a fost și cea care l-a învățat pe copil cele despre credința creștină. Tatăl necredincios a murit încă de pe când copilul era foarte mic. La vârsta de numai 12 ani, Sfântul Clement purta deja haina monahală și nevoințele cele de zi cu zi ale călugărilor. După doar opt ani de monahism și îndelungate nevoințe, tânărul Clement este ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, episcop. El a pătimit mult de la toți conducătorii lipsiți de credință ai vremii, printre care împărații Dioclețian și Maximian, precum și guvernatorii Domețian, Agripin, Cumvrichiu, Domețiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius și Alexandru. Sfântul Clement de Ancira și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu după multe și nesfârșite chinuri.