La nivel național, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie a anului trecut, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a crescut cu 3,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, respectiv de la 52.969 la 54.833.
„Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor au avut-o „lovirea sau alte violențe” – 61% (33.461 de fapte) și ,,amenințarea” – 13% (6.923 de fapte), acestea reprezentând peste 74% din total. Totodată, în aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 12.169 de ordine de protecție”, se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Române.
De asemenea, tot la nivel naţional, în perioada amintită au fost fost emise 12.234 de ordine de protecție provizorii, 4.929 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție.
În contextul amintit mai sus, Poliţia Română mai precizează faptul că „în primele 11 luni ale anului 2024, la nivelul inspectoratelor de poliție județene a fost pusă în aplicare măsura «obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere» în 1.474 de situații, reprezentând 10,3% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și al ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.