Potrivit unei informări a Poliţiei Române, în perioada 8 – 16 ianuarie 2025, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice, oamenii legii au fost derulat 2.785 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 2.152 de unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 73.031 de beneficiari.
„Dintre acestea, la 749 de ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și ale celui de violență școlară.
Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 469 de activități, precum și 718 activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații”.
În plus, mai precizează aceeaşi sursă, „au fost realizate 14 întâlniri ale Grupului de acțiune constituit la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, la care au participat polițiști. În acest context, au fost desfășurate 234 de activități pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, la nivelul trecerilor pentru pietoni, din zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și a 283 de mijloace de transport școlar”.
Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2024 – 2025.