Regizorul și scenaristul Toma Enache, alături de producătorii executivi Elena Enache și Martha Maria Mocanu, precum și de actorul Mircea Dragoman (Teatrul Evreiesc de Stat din București)-interpret al rolului lui George Enescu și Theodora Sandu (Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești) - interpreta rolului Mariei Cantacuzino - Prințesa Maruca

Luiza Rădulescu Pintilie

În timp ce în țară continuă turneul național al lansării primului film artistic dedicat celui care este considerat cel mai important muzician român și unul dintre marii muzicieni ai lumii, George Enescu, al cărui har artistic a impresionat ca violonist și pianist, compozitor, pedagog și dirijor, recunoașterilor internaționale pe care această peliculă cinematografică le are înscrise în cartea sa de vizită i se adaugă și prezența, cu șansa de a fi încununat cu un premiu important, la Festivalul Internațional de Film de la Jaipur-India. Astfel, acesta este singurul film românesc înscris în competiția – ce va începe chiar peste două zile – pentru obținerea titlului de „Cel mai bun lungmetraj”.
Referindu-se la întâlnirile pe care filmul le-a avut deja cu publicul, dar și la numeroasele premii pe care acesta le-a obținut la importante reuniuni cinematografice de prestigiu, regizorul Toma Enache a mărturisit: ”Ceea ce ne bucură cu adevărat este impactul pe care îl are filmul asupra publicului. Am avut parte de reacții extrem de puternice și sincere din partea spectatorilor, care nu doar că au fost emoționați de povestea de viață a lui Enescu, dar au simțit și nevoia de a discuta despre temele atinse în film. Reacțiile spectatorilor, atât la nivel local, cât și internațional, ne confirmă că am reușit să dăm naștere unei povești care rezonează profund cu experiențele și trăirile oamenilor de pretutindeni. Aceasta este, pentru noi, dovada clară că ENESCU, «jupuit de viu», nu este doar un film, ci și o invitație la o discuție mai amplă despre pasiune și iubire, dar și despre artă și sacrificiu. Așteptăm publicul și la viitoarele noastre proiecții în țară și în străinătate, pentru a-l onora împreună pe acest compozitor uriaș, care a pus România pe harta muzicală a lumii”.
În acest an 2025 în care se împlinesc 70 de ani de la stingerea din viață a marelui Enescu, e mai mult decât meritorie onorarea memoriei sale printr-un film care aduce în atenția publică atât capitole știute din viața, personalitatea și creația acestuia, cât și capitole mai puțin știute, ori chiar necunoscute, din întregul unei partituri existențiale în care se cuvenea a fi descoperit și înțeles. Iar premiile și recunoașterile deja obținute sunt cea mai frumoasă confirmare a eforturilor și a dăruirii echipei regizorale, artistice și de producție, nu numai deloc puține și deloc ușoare, dar și adăugându-și valențe ale unui curaj al intuiției, al viziunii și al asumării unui asemenea demers artistic, cinematografic, istorico-restitutiv deopotrivă.
După premiera mondială care a avut loc în cadrul celei de-a 17-a ediții a International Sound & Film Music Festival – ISFMF Croația, unde a câștigat trofeul pentru „Cea mai bună muzică originală de film”, semnată de Sebastian Androne Nakanishi, au urmat premiera americană la Los Angeles, în cadrul celei de-a 27-a ediții a ARPA International Film Festival, unde regizorul Toma Enache a fost distins cu premiul Outstanding Achievement in Filmmaking (Realizari Remarcabile în Cinematografie); premiera de la Veneția, unde regizorului Toma Enache și lui Stefano Nicolao, cel care a semnat costumele, li s-au decernat „Premio Cultura”, în cadrul evenimentului cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia”, organizat sub patronajul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia și al Consiliului Internațional al Dansului UNESCO precum și premiera franceză de la Monaco, unde filmul a câștigat Trofeul Angel Film Awards pentru Cel mai bun film (în foto).
În același timp, filmul a fost selectat și a câștigat peste 37 de premii la festivaluri de prestigiu, printre care:ARPA International Film Awards (Los Angeles),Angel Film Awards (Monaco), Festivalul Internațional de Film de la Girona (Spania), Festivalul Internațional de Film de la Salerno (Italia), Festivalul Internațional de Film – Premiile Afrodita de Aur (Cipru), Five Continents International Film Festival (Venezuela), Festivalul Rome Prisma Film Awards (Italia), Festivalul Internațional de Film de Artă de la Atena (Grecia), European Cinematography Awards (Olanda),Festivalul de Film de la Florența (Italia), Festivalul Internațional de Film BRIDGES, Corinthia Peloponnese (Grecia), British Film Awards (Marea Britanie).
Acum aproape un secol, după ce George Enescu susținuse, la începutul lunii ianuarie, un recital de vioară în sala „Auditorium” din Los Angeles, renumita muziciană americană Isabel Morse Jones mărturisea, într-un articol apărut în presa vremii, că „a fost o revelație de poezie și frumusețe”. Revelația aceasta e cea pe care, la rândul lor, nu puțini dintre cei care au văzut deja filmul, declară că au simțit-o urmărind povestea pe care o spune filmul, îngemănând, într-o simfonie inedită, a imaginii și a unor fascinante acorduri muzicale, originalitatea transpunerii regizorale, cinematografice și de producție a adevărului documentar, dar și a accentelor unui inefabil și implacabil destin. Un film care impresionează și emoționează în multe feluri spectatorii, care suscită nedumeriri și întrebări, fără a lăsa însă aproape pe nimeni indiferent…