N. Dumitrescu
Închise de ani buni, cele două pasaje subterane de pe Bulevardul Bucureşti, din zona de sud a Ploieştiului, revin, și în acest an, în atenţia autorităţilor. Deși sunt șanse slabe ca lucrările să fie incluse pe lista investițiilor care să primească finanțare de la Ministerul Dezvoltării, după cum susține chiar primarul Mihai Polițeanu, totuși, întrucât este o problemă nerezolvată de foarte mult timp, acesta a anunțat că municipalitatea va finaliza toate procedurile începute în acest caz, astfel încât atunci când va fi posibilă finanțarea reparării lor să nu mai existe nicio piedică. ”Reabilitarea pasajelor subterane a fost catalogată drept «o prostie» de administrația precedentă a Ploieștiului. Asta deși toată comunitatea din zonă își dorește redeschiderea acestora. Eu nu consider că este «prostie» și am solicitat să reluăm procedurile pentru reabilitarea pasajelor. Am ca obiectiv ca măcar unul dintre cele două pasaje să devină funcțional în următorii doi ani”, a anunțat edilul ploieștean, care a venit și cu o serie de detalii despre stadiul în care se află acest proiect. Concret, precizând că documentația a fost depusă pentru finanțare prin programul guvernamental Anghel Saligny, suma care a fost aprobată fiind de 7.595.950 de lei, iar autorizația de construcție a fost obținută în 2022, acesta a mai spus: ”Fostul primar a blocat execuția proiectului deși documentația tehnică era finalizată și se putea semna contractul de finanțare. La preluarea mandatului am spus colegilor din primărie că aceste două pasaje devin prioritate și să reluăm pașii pentru execuție, respectiv actualizarea indicatorilor tehnico-economici, semnarea contractului de finanțare, execuția lucrărilor. Suntem la faza de actualizare a noului preț de execuție. Noul cost ne va spune dacă trebuie să reluăm procedura de licitație pentru execuție sau putem merge cu același constructor. Zilele trecute a apărut prima mare problemă: ministerul ne-a informat în scris că se suspendă toate noile plăți în programul Anghel Saligny, prioritate fiind plata datoriilor vechi din acest program. Cu alte cuvinte, că se pune pe pauză finanțarea noilor proiecte. Săptămâna aceasta,marți, m-am întâlnit cu ministrul Cseke Atilla și l-am întrebat despre acest proiect și a zis că sunt puține șanse să primim banii anul acesta, dar să continuăm refacerea documentației pentru că banii vor veni la un moment dat. Așadar, proiectul putea fi realizat în urmă cu mult timp, pentru că existau bani, documentația tehnică exista, aveam constructorul desemnat. Astăzi costurile vor fi mai mari, trebuie să refacem documentație, e posibil să fie necesară și refacerea licitației pentru execuția lucrării. Suplimentar, banii prin Anghel Saligny nu mai sunt disponibili astăzi, urmând să fie disponibili cândva, în viitor”, a mai precizat edilul care a anunțat că, în ciuda acestei situații, decizia luată este ca acest proiect să nu fie abandonat și să se meargă mai departe pentru finalizarea tuturor procedurilor care să permită execuția lucrărilor.