Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu susţine că s-a angajat în cursa pentru preşedinţia României pentru că nu poate sta deoparte şi candidează pentru cetăţenii români, menţionând că nu va fi un preşedinte comod. „Bătălia care stă în faţa noastră pentru această ţară şi destinul ei, pentru minte, pentru sufletul, pentru viitorul unei întregi generaţii a fost deja descrisă de oamenii care au vorbit clar. La o astfel de bătălie nu pot sta deoparte, răspunsul meu este da. Nu pot face altfel. Nu am avut şi nu am nicio pretenţie că sunt vreun salvator sau neapărat şi necesar singurul care poate conduce această bătălie, nu am avut şi nu am această pretenţie, dar nu am nicio scuză dacă dumneavoastră şi alţii îmi cereţi acest lucru, nu am nicio scuză să refuz„, a afirmat Antonescu duminică, la Consiliul Naţional al PNL. El a spus că „bătălia” care urmează este un şoc, un spectru de cataclism. „Bătălia pe care urmează s-o dăm şi în fruntea căruia mă puneţi, dacă mă puneţi, este una pe care n-o bănuiam, pe care n-am ştiut să o prevenim, la care nu ne-am aşteptat. Nu este o simplă bătălie politică, este un şoc, un spectru de cataclism, şi nu sunt vorbe mari. Tot ce a făcut România bine, România toată, nu numai politicienii de ieri sau de azi, mulţi cum sunteţi dumneavoastră, tot ce a făcut România bine este pus în discuţie şi este pus sub risc”, a adăugat Antonescu. „Nu candidez pentru dumneavoastră, nu candidez pentru Partidul Naţional Liberal, nu candidez pentru mine, (…) candidez pentru cetăţenii României şi pentru România„, a precizat Antonescu.
În opinia sa, este necesar ca viitorul preşedintele al României să fie cu adevărat un lider de naţiune. „Eu cred preşedintele trebuie să fie, în următorii ani, o persoană atât dedicată încât, deşi are punere parţială şi deşi poate face doar anumite lucruri, să se simtă răspunzător pentru tot ce se întâmplă în ţara asta, chiar dacă nu stă în puterea lui. (…) Nu voi fi un preşedinte comod. Nu voi fi comod cu mine, cu partidele politice în special cu cele pe care le preţuiesc mai mult. Nu voi fi comod cu elitele României, altele decât cele politice, pe care nu voi avea nicio atribuţie să le conduc, să le dirijez, dar pe care voi încerca să le inspir şi pe care voi încerca să ne chem şi să le amintesc că sunt la fel de răspunzători de soarta acestei ţări, ca şi politicienii, ca şi preşedintele, ca şi Parlamentul, ca şi Biserica”, a afirmat Crin Antonescu. El a mai spus că, dacă va fi ales preşedinte, vrea „totul pentru această naţiune”.
Consiliul Naţional al PNL, întrunit duminică, a validat candidatura lui Crin Antonescu la Preşedinţia României.