După un nou calup de articole excelente cu amintiri legate de fotbalul de pe Valea Teleajenului și despre istoria echipei Tricolor CFPV Ploiești, semnate de Constantin Dumitru – Plopeni, ne întoarcem din acest număr în altă zonă a județului și vom vedea alte detalii culese din lucrarea „O istorie a fotbalului câmpinean”, semnată de jurnalistul Octavian Cojocaru, apărută în 2020.
Suntem undeva spre sfârşitul anilor ‘40, într-o ţară, România, care încerca să-şi revină, pe cât posibil, după cea mai mare conflagraţie mondială, dar care trecea printr-un şoc poate la fel de puternic: şenilele tancurilor sovietice impuneau abrupt şi crud cel mai represiv sistem politic care a existat pe aceste meleaguri. Societatea trecea prin schimbări majore. Nimic nu mai putea continua ca înainte. Totul trebuia să fie organizat după model sovietic. N-aveai „origine sănătoasă”, n-aveai nicio şansă. Era un principiu care se aplica şi oamenilor de rând (condamnaţi să nu poată evolua pe scara profesională din cauza „bubelor” de la dosar), dar şi diverselor societăţi sau entităţi, indiferent de domeniul de activitate, care erau condamnate la dispariţie dacă nu corespundeau noilor norme. Mişcarea sportivă a fost văzută ca un foarte bun mijloc de implementare a comunismului în România. Numai că toate urmele entităţilor de dinainte de război ar fi trebuit stârpite. Sportul trebuia smuls din mâinile „burghezilor” care-l conduseseră până în 1944 şi oferit „maselor muncitoreşti”.
„Sindicalizarea” era sinonimă cu depersonalizarea
Activitatea sportivă era dirijată, din 1945, de OSP (Organizaţia Sportului Popular), iar cluburile existente dinainte de instaurarea comunismului erau obligate să se „sindicalizeze”. Pentru multe grupări născute în perioada interbelică, „sindicalizarea” a devenit sinonimă cu o depersonalizare forţată şi, într-un final, cu un deces asistat de un sistem în care nu conta decât „originea sănătoasă” şi unde nimic din ce avea legătură cu trecutul nu foarte îndepărtat nu trebuia să mai existe. Au fost anii în care au murit cluburi care scriseseră istorie în perioada interbelică, precum Venus Bucureşti (cu 7 titluri, echipa din Splai era cea mai titrată din fotbalul românesc până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial), Ripensia Timişoara (prima echipă profesionistă din România) şi multe altele. Dar războiul cu echipele „burgheze” nu se ducea numai la nivel mare, printre formaţiile care jucau în prima divizie şi aveau vizibilitate şi recunoaştere naţională. Nici grupările din oraşe mici, cum era şi Câmpina, nu puteau scăpa de această prigoană, chiar dacă nu erau cunoscute decât pe plan local.
Cum se alegeau „victimele”
Să vedem cum au fost radiate Venus Câmpina şi Principesa Ileana Câmpina! N-a fost cu nimic diferit faţă de felul cum au dispărut toate echipele din ţară care deranjau. Venus a fost cea mai puternică „franciză” fotbalistică interbelică. Gruparea-mamă, Venus Bucureşti, s-a înfiinţat în 1914 (după alte surse, în 1915), iar de la începutul anilor ‘20 a început să aibă tot mai mulţi „sateliţi” în provincie, la Constanţa, la Câmpina, la Călăraşi, la Giurgiu etc. Venus Bucureşti a fost un club cu influenţă, condus mulţi ani de Gavrilă Marinescu, unul dintre oamenii de încredere ai Regelui Carol al -II-lea. Filiala din Câmpina a celebrei echipe bucureştene a fost înfiinţată în 1922. Primele două echipe din Câmpina care au jucat în competiţii oficiale (în sezonul 1924 – 1925) au fost Aquila şi Venus. Prima formaţie din Câmpina ajunsă în sistemul divizionar naţional a fost aceeaşi Venus, care a participat la întrecerile ligii a treia în perioada 1936 – 1938. Principesa Ileana Câmpina, prima echipă înfiinţată în acest oraş, la 1 septembrie 1920, a fost şi ea ştearsă de pe faţa pământului tot după „sindicalizare”. După instaurarea comunismului, Principesa Ileana şi Venus, echipe care pe plan local au fost deschizătoare de drumuri, nu mai erau utile. În realitate, erau „vinovate” că aveau un trecut nobil. Dacă sistemul îi pusese gând rău celebrei Venus Bucureşti, nu putea fi cruţată Venus Câmpina! Iar despre o echipă care purta numele uneia dintre cele trei fete ale Regelui Ferdinand şi ale Reginei Maria nici nu încăpea discuţie! Ambele trebuiau să dispară! Urme ale acestor „crime” sunt puţine şi destul de bine ascunse. Explicaţiile, cam la fel, puţine şi puerile. În „Fondul Inspectoratul Județean al M.I. Prahova”, de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Prahova, se găsesc câteva dosare ale echipelor de fotbal din Câmpina, printre care şi un dosar al celor de la Venus şi unul al clubului Principesa Ileana. Aceste informări sau procese verbale aflate la arhive conţin, în marea lor majoritate, o întrebare-cheie: cine erau conducătorii cluburilor şi ce orientare politică aveau. Dar cum nu se putea întreba simplu şi direct asta, mai existau multe întrebări „de încălzire”, care au oferit răspunsuri foarte importante peste timp (date de înfiinţare ale unor cluburi, adrese, conducători etc). Celelalte echipe interbelice din Câmpina şi din Poiana Câmpina (Astra Română, Steaua Română, Sportul Muncitoresc) care au dorit să-şi continue activitatea după instaurarea comunismului au reuşit. Cu chiu, cu vai, cu schimbări de nume, cu fuziuni, cu cine ştie câte alte sacrificii, dar cumva au reuşit. Venus şi Principesa Ileana n-aveau cum! Nişte procese verbale trimise la Biroul de Siguranţă (Siguranţa era precursoarea Securităţii de mai târziu) dădeau verdictul: nu mai erau utile! „Sindicalizarea” presupunea o rupere abruptă de trecut, o depersonalizare totală a cluburilor care treceau prin acest proces. Mai mult, includea parcă şi o doză de umilinţă. Numele frumoase şi nobile din trecut erau modificate cu denumiri muncitoreşti care zgâriau auzul. Venus, „Zeiţa Frumuseţii”, avea să devină Constructorul, iar Principesa Ileana s-a transformat în „Autotransport”!
„Această asociaţie trebue să fie desfiinţată definitiv”
Venus, conform documentelor puţine şi evazive păstrate în arhive, s-a „sindicalizat” de la data de 19 septembrie 1945, aderând la Sindicatul Constructorilor, numindu-se „Asociația Sindicatului Constructori Venus”, în prescurtare „A.S.C. Venus”. La punctul 16 al acelui proces verbal exista o „caracterizare” care suna mai degrabă a sentinţă definitivă şi irevocabilă:
16. Caracterizarea: Această asociație care nu a fost persoană juridică s’a dovedit inutilă, neconformându-se scopului fixat în statut neîncadrându-se în regimul democrat nu a mai putut activa întrucât membrii recrutați nu erau din toate părțile sociale, astfel că această asociație trebue să fie desființată definitiv.
Ultimul sezon în care Venus Câmpina a mai apărut într-o competiţie oficială cu denumirea tradiţională a fost 1946 – 1947 (locul 3 în Campionatul Districtual Ploieşti, Promoţie), iar formaţia de juniori a mai rezistat şi-n anul competiţional 1947 – 1948. Dacă avea cineva tupeul să întrebe ceva despre Venus, probabil era trimis către sindicalizata Constructorul Câmpina. O formaţie cu acest nume a existat la începutul anilor 50 şi a dispărut nu se ştie când. O altă formaţie cu nume similar, Constructorul ICIM Câmpina, s-a înfiinţat în 1973, dar aceea era cu totul altă entitate, fără nici cea mai vagă legătură cu trecutul.
De la Principesa Ileana, la Autotransport
Principesa Ileana, clubul constituit în 1920 de elevii de la liceul „Dimitrie Barbu Ştirbey” (Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” de azi), a ajuns după „sindicalizare” să se numească Autotransport. Principesa Ileana Câmpina a jucat ultima oară sub această denumire, pe care a purtat-o din 1920, tot în ediţia 1946 – 1947 (locul 10, ultimul, în Divizia C, Seria I). Referirile din presă la Autotransport Câmpina au fost foarte vagi. Echipa cu acest nume a dispărut rapid în neant. Biroul de Siguranţă Câmpina, care a stabilit verdictul şi pentru Venus, a folosit o caracterizare similară şi în cazul Principesa Ileana. 16. Caracterizarea: Din cauza lipsei totale de activitate, asociația a devenit inutilă, întrucât scopurile pentru care a fost creiată nu au fost atinse. Moartea cluburilor care deranjau venea după un şablon pentru noua putere care acaparase România. Echipele deschizătoare de drumuri pentru fotbalul câmpinean deveniseră acum „inutile”.
* Informaţiile provin din „O istorie a fotbalului câmpinean”, o lucrare în trei volume apărută în 2020, la 100 de ani de la înfiinţarea primului club din oraş.
