Marian Dima

În primul episod al „dublei” din această săptămână, dintre Petrolul și Universitatea, craiovenii s-au impus pe „Ilie Oană”, golurile lui Bană (56) și Houri (87) creionând scorul înscris, la final, pe tabela de marcaj: 0-2!
„Lupii” n-au reușit să-și valorifice avantajul terenului propriu și să obțină, în fața Craiovei, un rezultat care să-i așeze într-o postură favorabilă în lupta pentru calificarea în tururile eliminatorii ale Cupei României Betano. Și asta după un joc echilibrat, dar departe de a fi spectaculos, decis de pragmatismul vizitatorilor, cei care au valorificat la maximum singurele oportunități pe care și le-au creat pe durata celor 90 de minute.
Petrolul a fost echipa cu ratările, bara lui Moussaki (37) sau șutul pe lângă țintă al lui Hanca (60) fiind chiar ocazii mari de tot, iar Universitatea cea cu golurile. Bană (56) a deschis scorul cu o reluare din apropiere, după ce Eșanu a respins la un șut al lui Mitriță, iar Houri (87) a „închis” tabela cu un șut de la 16 metri, deviat decisiv de Jyry.
Așa s-a scris istoria unui meci al cărui rezultat final îngreunează misiunea ocupării unuia dintre primele două locuri în Grupa B, cele care duc către sferturile de finală. Nici măcar o victorie în ultima etapă, pe terenul lui Dinamo, formație aproape eliminată din competiție, n-ar garanta calificarea.
Până la meciurile ultimei etape a fazei grupelor (18-19 decembrie), urmează, la finalul acestei săptămâni, un nou duel cu Universitatea, și tot pe „Ilie Oană”. Sâmbătă, de la ora 20.00, cele două echipe se vor afla față în față în runda cu numărul 19 a Superligii, într-o confruntare cu implicații majore în lupta pentru play-off.
Biletele sunt disponibile on-line, pe www.iabilet.ro. Tichetele vor fi disponibile și la casa stadionului, programul de funcționare al acesteia fiind următorul:
Vineri: 14.30 – 19.00
Sâmbătă: 12.00 – 20.45
Prețurile tichetelor de acces pentru acest meci:
– Peluze: 15 lei;
– Tribuna II: 35 lei;
– Tribuna I: 45 lei;
– Tribuna 0: 60 lei;
– Lojă: 300 lei.
Foto: Răzvan Păsărică.

FC Petrolul – Universitatea Craiova 0-2 (0-0)
Marcatori: Bană (56), Houri (87).
FC Petrolul: Eșanu – Ricardinho, Roche, Huja, Tolea – Keita (67 Jyry), Mateiu (84 Boțogan) – D. Radu (67 Rădulescu), Hanca (cpt), Bratu (59 Grozav) – Moussaki (59 Tudorie). Antrenori: Mehmet Topal și Sanjin Alagic.
Universitatea: Lung – Iago Lopez (46 Mora), Maldonado, Grego Sierra, Ndong (81 Bancu) – Oshima, Mekvabishvilli (46 Houri) – Bană, Mitriță (cpt), A. Ivan (64 Koljic) – Lukic (64 Căpățână). Antrenor: Constantin Gâlcă.
Au arbitrat: Adrian Cojocaru – Mircea Grigoriu și Andrei Constantinescu.
Rezervă: Horia Mladinovici.
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan. Arbitru AVAR: Claudiu Marcu.
Observatori: Octavian Șovre și Camelia Nicolae.