Peste trei miliarde de ambalaje cu simbolul „SGR” au fost colectate în primul an de la lansarea Sistemului Garanţie-Returnare, a anunţat, într-un comunicat de presă, RetuRo, administratorul sistemului, potrivit Agerpres.
«La 12 luni de la lansarea acestui program naţional, rezultatele confirmă succesul sistemului, cu peste trei miliarde de ambalaje SGR returnate de consumatori până în prezent, revoluţionând gestionarea deşeurilor de ambalaje şi motivând cetăţenii să contribuie la protejarea mediului. Încă de la lansare, Sistemul de Garanţie-Returnare a înregistrat rezultate în creştere de la o lună la alta. În octombrie a.c., SGR a atins un nou record, cu o rată lunară de colectare de 84%, în creştere faţă de septembrie (80%) şi august (78%). Până în prezent, RetuRO a predat către reciclatori peste 200.000 de tone de ambalaje sortate şi procesate în centrele RetuRO din ţară, stimulând industria reciclării şi susţinând reintegrarea materialelor pentru ambalaje în circuitul economic», se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, pentru a finanţa implementarea şi dezvoltarea SGR, compania a contractat, în vara anului 2023, un credit verde în valoare de 85 de milioane de euro, garantat de către producătorii-acţionari prin garanţii corporative.
În 2024, RetuRO a investit 60 milioane de euro din bugetul alocat exclusiv pentru investiţii în dezvoltarea infrastructurii pentru a susţine operaţiunile sistemului: o reţea de şapte centre operaţionale de numărare şi sortare a ambalajelor SGR, amplasate strategic în ţară – în judeţele Prahova, Dolj, Bacău, Braşov, Cluj, Ilfov şi Timiş, cu o capacitate anuală de procesare de peste 7 miliarde de ambalaje. Totodată, planurile de extindere a centrelor regionale presupun deschiderea a alte două unităţi, în următoarele luni.
România a fost cea de-a 11-a ţară din Europa care a implementat un sistem de tip SGR, după Norvegia, Danemarca, Germania, Belgia, Islanda, Estonia, Slovacia, Republica Cehă, Letonia şi Lituania.
La ora actuală, Sistemul de Garanţie-Returnare din România este cel mai mare sistem complet integrat la nivel global şi al doilea ca mărime, după cel din Germania.