F.T.

Polițiștii din Sinaia au fost sesizați de către o femeie – reprezentanta unei farmacii din staţiune – că, în cursul lunii noiembrie, o persoană a furat mai multe produse cosmetice din farmacie. În urma cercetărilor efectuate de către oamenii legii, a reieşit că în zilele de 9,11,13 și 22 noiembrie a.c., un bărbat ar fi sustras produse din farmacie, prejudiciul fiind de aproximativ 1.000 de lei.
În plus, potrivit IPJ Prahova, s-a mai stabilit că «persoana bănuită de comiterea faptei este un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Galați, aflat sub măsura arestării preventive pentru 30 de zile, pentru alte două infracțiuni de furt, săvârșite tot în luna noiembrie a anului curent». În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.