Florin Tănăsescu
Evrik era un alergător de cursă lungă. Naturalizat pe plaiul mioritic, căpătase oareşcum aceleaşi obiceiuri/năravuri ca ale neamului: clevetea, bârfea, părerea lui era cea mai avizată…
Încă tânăr, la vremea când a poposit, la fel ca Sfântul Andrei, la marginea Pontului Euxin, s-a apucat de făcut sport.
Cum Gică Hagi l-a considerat inapt pentru Farul Constanţa, s-a reprofilat pe jogging.
În puţinele momente în care îşi trăgea sufletul, urmărea acelaşi film: „Singurătatea alergătorului de cursă lungă”.
În restul timpului, alerga Evrik, alerga.
Iar lumea, înţeleaptă, îi strigă: „Nu sta locului, nu te opri prea des, nu gândi!”.
Era ca-n filmul ăla, Forrest Gump. Doar că fiecare o lua pe arătura lui. Unul pe mirişte, altul pe ogor…
Ce să mai, înţelept popor!
Până-ntr-o zi, când, năduşit, obosit, slăbit, numitul Evrik s-a oprit ceva mai mult timp.
Apoi, şi-a pus legitima întrebare: „Încotro şi pentru ce?”.
Poporul- votant, mirat, l-a întrebat: „Ce-ai, mă? Ai obosit?”.
Apoi, tot lumea i-a sărit în cap când l-a auzit: „Startul l-am luat. Acum, arătaţi-mi şi linia de sosire şi voi opri balamucul în loc!”.
Mai întâi, s-a lăsat liniştea. Apoi, mirarea: „Oi fi şi tu vreun filozof, te pomeneşti”.
Evrik n-avea pretenţii din astea. Mai ales că ştia că nimeni nu-i profet în ţara lui şi cu atât mai puţin pe plaiul mioritic. Că doar am zis, era naturalizat p-aici.
Aşa se face că, de multă vreme-ncoace, gura Mioriţei tot nu tace. Deci, cu ce drept să ascultăm noi, care-am luat-o din loc de vreo două săptămâni, care pe mirişte, care pe ogoare, care pe unde i se năzare, pe unul ca el?
Cine-o fi el?
Poate rudă cu Arhimede, care-a zis: „Daţi-mi un punct de sprijin şi voi muta Pământul din loc”.
Iar planeta chiar că a luat-o razna!
Of, măi Arhimede, retractează, abjură, fă ceva! Sau arată-i rudei matale unde se sfârşeşte balamucul.
Arată-i linia aia de finiş. Poate aşa se vor potoli orgolii, scenarii.
Mai fă-l și pe Evrik să strige „Evrika, s-a terminat cu nebunia”.
Nu contează când, important e să vedem finişul. Linia de sosire a dilelii cvasinaţionale.
Dacă mai sunt speranţe. Dacă nu, Dumnezeu cu mila!
Dumnezeul adevărat, născut, nu făcut!
