Consumul de fructe și legume în perioada copilăriei are multiple efecte benefice asupra sănătății și se reflectă asupra stării de sănătate a viitorului adult, prin scăderea riscului de boală coronariană, de infarct și de cancer, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.
Copiii au nevoie zilnic de fructe și legume pentru o creștere sănătoasă și pentru dezvoltarea creierului, arată și CDC – Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite, potrivit unui documentar prezentat de Hotnews.
Fructele și legumele contribuie la o bună sănătate și creștere, la dezvoltarea intelectuală optimă, la un nivel scăzut al indicelui de masă corporală și la o creștere a densității osoase la băieți, potrivit specialiștilor Institutului Național de Sănătate Publică.
Înlocuirea gustărilor nesănătoase și a alimentelor hipercalorice cu fructe și legume contribuie și la prevenirea obezității.
O dietă sănătoasă include consumul zilnic a minim 400 de grame (5 porții) de fructe și legume (în afară de cartofi), precum și leguminoase, nuci și cereale integrale, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Fructele și legumele reprezintă opțiuni sănătoase atât consumate proaspete, cât și congelate sau conservate. În cazul functelor conservate, ar trebui să fiți însă atenți la adaosul de zahăr, iar în cazul legumelor conservate, la cel de sare. Fructele și legumele sunt bogate în vitamine, minerale și fibre. Ele reprezintă o sursă bogată de antioxidanți, prin comparație cu alte gustări dulci sau hrana de tip fast food, care sunt bogate în grăsimi și zahăr.
Specialiștii Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite recomandă ca farfuria copilului să arate ca un „curcubeu” format din mai multe grupe de alimente:
* Fructe: banane, căpșuni, pere, portocale, pepeni sau avocado.
* Legume: spanac fiert, morcovi, mazăre, cartofi dulci sau sfeclă.
* Cereale integrale: pâine cu cereale integrale, biscuiți sau paste.
* Carne: carne slabă de vită, miel, pui, pește dezosat sau curcan (moale, bucăți mici pentru copii între 6 și 12 luni).
* Lactate: iaurturi sau brânzeturi pasteurizate.
Tipul de alimentație din copilărie poate afecta și modul în care ne vom hrăni la maturitate și pe măsură ce îmbătrânim, mai arată specialiștii Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite.
Și acesta este unul dintre motivele pentru care este atât de important să introducem hrana sănătoasă în alimentația celor mici, inclusiv o varietate de fructe și legume. Familia are un rol esențial în crearea deprinderilor sănătoase ale copilului. Cu toate acestea, ne confruntăm în etapa actuală cu numeroase provocări socio-economice (părinți foarte ocupați, care petrec puțin timp cu copilul, părinți plecați în străinătate, tentații foarte mari legate de disponibilitatea, de aspectul, de prețul alimentelor înalt procesate și de publicitatea realizată acestora), la care se adaugă, pentru copiii de vârstă școlară, și presiunea grupului, arată specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică.
Copiii care învață de mici să consume zilnic micul dejun, să mănânce fructe și legume, să facă mișcare, să își prețuiască starea de sănătate, vor practica aceste deprinderi și în viața de adult și își vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii.