CSM BBA Petrolul nu a reuşit să bifeze cea de-a doua victorie în Liga Naţională de Baschet Masculin – Getica 95 şi a cedat, în Sala „Olimpia”, cu 72-60 (21-11, 20-16, 20-14, 11-19) în faţa celor de la SCM Timişoara.
Înfrângerea s-a conturat la capătul unei prestaţii modeste a băieţilor noştri, explicabilă într-o oarecare măsură şi prin fluctuaţiile provocate de accidentări la nivelul lotului. Dacă, până acum, staff-ul tehnic a putut miza pe maximum 4 jucători străini, de regulă fiind numai 3 apţi, de data aceasta au fost toţi cinci disponibili, debutând, în sfârşit, Andrija Matic, refăcut după accidentarea la braţul drept, dar şi ultimul sosit Justin Edwards, însă au fost probleme în privinţa românilor. Doi dintre jucătorii autohtoni de bază, Vlad Corpodean şi Codruţ Dinu, ca să nu-l menţionăm şi pe George Angelian, absent şi el de câteva etape, au rămas pe margine din cauza unor probleme medicale, aşa că David Raşoga şi Lorenzo Diaconescu au rămas cei doi români pe care s-a contat în marea majoritate a timpului.
Cu mai multă sau mai puţină legătură cu această situaţie, procentajele băieţilor au fost modeste, dovadă şi cele numai 60 de puncte marcate în meci, iar Timişoara, o formaţie rutinată, condusă excelent din teren de „căpitanul” echipei naţionale a Austriei, Bogic Vujosevic (30 puncte, 4×3), a ştiut să profite şi să câştige fără prea mari emoţii.
Ar mai fi de salutat cea de-a treia apariţie în Liga Naţională a tânărului Vlad Borcan, care a împlinit 15 ani în august, dar şi primele puncte marcate de Rareş Movileanu (17 ani), aflat la cel de-al doilea meci jucat în acest sezon pentru echipa de seniori.
Lotul echipei CSM BBA Petrolul a fost următorul: J. Edwards (15 puncte, 2×3), D. Laster Jr. (10, 2×3), Tsartsidze (9, 1×3), A. Matic (7, 1×3), D. Raşoga (7, 1×3), D. Stuckey Jr. (6, 1×3), L. Diaconescu (3), R. Movileanu (3, 1×3), V. Borcan, V. Negoiţescu şi R. Pătraru.
În etapa a 11-a a LNBM-Getica 95, CSM BBA Petrolul Ploieşti joacă pe terenul celor de la Rapid Bucureşti, meciul fiind programat luni, 9 decembrie, de la ora 19:00.