N. Dumitrescu

Potrivit unei situații primite de la conducerea Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, de la începutul anului și până la data de 26.11.2024, reprezentanții instituției au emis 10.991 somații către tot atâția ploieșteni, contribuabili persoane fizice, care figurau cu datorii – pentru neplata taxelor și impozitelor locale sau a amenzilor – în valoare totală de 11.059.026 lei, alte 622 de somații fiind transmise către contribuabili persoane juridice care, la fel, figurau cu datorii la fiscul local, în valoare totală de 4.882.558 lei. Prin primirea somațiilor, ploieștenii sunt notificați că trebuie să-și achite datoriile pentru a se putea evita demararea procedurilor de executare silită, având în vedere faptul că, în situația înregistrării de debite, potrivit legislației în vigoare, se aplică procedura de executare silită, după repetate somații de plată. De precizat faptul că executarea silită este reglementată de Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare și constă în recuperarea de către fiscul local a obligațiilor datorate bugetului local al localității de către contribuabili. În mod concret, executarea silită începe prin comunicarea somației și a titlului executoriu, iar în cazul în care, după expirarea termenului de 15 zile, sumele datorate de contribuabili nu sunt achitate, executarea silită continuă prin indisponibilizarea disponibilităților bănești ale debitorului, iar în situația în care nici această măsură nu are drept consecință încasarea creanțelor la bugetul local, executarea silită continuă prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile/imobile, iar în cazul în care este posibil, se procedează și la valorificarea bunurilor, după expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de sechestru.
De adăugat faptul că, așa cum arată datele Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, la nivelul orașului sunt și ploieșteni care au statutul de ”bun contribuabil”, adică și-au achitat la timp taxele și impozitele locale. Astfel, până la data 9.12.2024 au achitat taxele și impozitele locale 247.598 de persoane, conform unei evaluări a fiscului local constatându-se faptul că ploieștenii preferă, în continuare, plata în numerar, la ghișeu, dar și prin intermediul băncilor, în cazul persoanelor juridice. Totodată, anul acesta s-a înregistrat și o creștere a plății taxelor și impozitelor locale prin intermediul mijloacelor electronice, de exemplu, prin intermediul ghiseul.ro încasîndu-se peste 9 milioane de lei. Pe de altă parte, în ideea de a veni în sprijinul contribuabililor care înregistrează datorii, și la nivelul Ploieștiului se aplică, așa cum s-a stabilit de către legislativul local, amnistia fiscală – care constă în anularea majorărilor de întârziere, cu condiția achitării debitului principal înregistrat în evidența fiscală la data de 31 august 2024 – care a fost prelungită până la data de 19 decembrie a.c.