Intervalul următoarelor două săptămâni va sta sub semnul precipitaţiilor însemnate cantitativ, iar din punct de vedere termic, valorile medii de temperatură vor fi oscilante, cu tendinţă de răcire, de la o zi la alta, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 22 decembrie, publicată ieri și preluată de Agerpres.
În Muntenia, în primele două zile ale intervalului, valorile termice maxime vor fi în medie de 9 – 11 grade, după care va urma o răcire a vremii (între 11 şi 14 decembrie), când media zilnică va scădea în jurul valorii de 5 grade. De la jumătatea lunii decembrie, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, valorile maxime ale temperaturii se vor situa în jurul a 7 grade. Temperaturile minime se vor menţine pozitive până în 12 decembrie, cu o medie a acestora de 0 – 2 grade, apoi vor scădea la -2, chiar -3 grade, în 13 şi 14 decembrie. În restul intervalului vor fi valori de la -2 la zero grade. Precipitaţii se vor semnala în perioada 9 – 12 decembrie, cu probabilitate mai mare în zilele de 16 şi 17 decembrie, respectiv după data de 21 decembrie.
La munte, maximele vor avea valori medii cuprinse între -2 şi două grade. Temperaturile minime se vor menţine negative pe tot parcursul intervalului. Vor scădea treptat de la -3 grade până la -7 grade, în ziua de 14 decembrie, apoi vor avea mici variaţii de la o zi la alta şi se vor situa între -7 şi -4 grade.
De asemenea, vor fi precipitaţii local şi temporar în zilele de 10, 11 şi 12 decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată şi după data de 15 decembrie.