O echipă de oameni de ştiinţă australieni a realizat o descoperire importantă în diagnosticarea unei forme severe de depresie prin analizarea expresiilor faciale şi a activităţii cerebrale a persoanelor afectate, a transmis Agenţia Xinhua, preluară de Agerpres.
Oameni de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Medicale QIMR Berghofer din statul australian Queensland au anunţat miercuri că au descoperit o modalitate de diagnosticare a melancoliei prin analizarea unei persoane în timp ce vizionează un film.
Melancolia este o formă severă de depresie. Persoanele afectate de melancolie pot experimenta tristeţe profundă, de lungă durată, şi încetinirea vorbirii, a gândurilor şi a mişcărilor, fiind mai puţin susceptibile să răspundă la tratamente psihologice şi având adesea nevoie de medicamente puternice sau de stimulare cerebrală pentru a-şi reveni.
Phillip Mosley, cercetător la QIMR Berghofer şi autorul principal al noului studiu, a declarat că diagnosticarea precoce şi precisă a melancoliei este esenţială.
Echipa de cercetare a utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a analiza expresiile faciale a 70 de participanţi la studii clinice cu depresie în timp ce urmăreau un film amuzant. Participanţii au vizionat apoi un scurtmetraj emoţionant, în timp ce le era evaluată activitatea cerebrală.
Mosley a declarat că participanţii cu melancolie au răspuns diferit la stimuli comparativ cu persoanele cu depresie non-melancolică.
«Persoanele cu melancolie erau inexpresive şi nu zâmbeau în timpul unui videoclip amuzant. Această diferenţă vizibilă a fost confirmată matematic atunci când am făcut o analiză completă a mişcărilor muşchilor faciali implicaţi în zâmbet», a spus el.
În plus, creierul persoanelor cu melancolie a înregistrat un răspuns aplatizat sau estompat în timpul scenelor stimulante dintr-un film emoţionant.
«Cercetarea va permite medicilor generalişti şi altor clinicieni să diagnosticheze mai rapid şi mai precis persoanele cu depresie melancolică, făcându-le să se simtă din nou bine şi conectate cu cei dragi», a precizat Mosley.
Echipa va explora în continuare teoria conform căreia depresia melancolică ar putea fi tratată mai bine prin neuromodulare, o tehnică medicală ce utilizează stimularea electrică sau agenţi chimici pentru a îmbunătăţi funcţionarea sistemului nervos.