V.Stoica
Un nou bloc ANL pentru tineri, destinat închirierii, va fi construit la Ploiești, pe strada Cosminele. La sfârșitul lunii octombrie, a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor, astfel încât cele 24 de unități locative să poată fi date spre închiriere tinerilor specialiști din sănătate.
Ploieșteanul Andrei Țurcanu, fost director general al Agenției Naționale pentru Locuințe, în mandatul căruia au fost demarate discuțiile privind construirea de noi blocuri ANL în Ploiești, a venit cu vestea semnării contractului și a intrării în linie dreaptă a noii investiții: ”Discuțiile privind continuarea investițiilor ANL în municipiul Ploiești, pe strada Cosminele, din anii 2018 și 2019, când dețineam poziția de director general ANL, au prins contur. În ianuarie 2024, Primăria Ploiești a fost înștiințată de ANL că a fost inclusă pe lista de finanțare investiția: Bloc ANL (locuințe pentru tineri destinate închirierii, specialiști din sănătate – 24 unități locative). Într-un timp destul de scurt, Primăria Ploiești a întocmit Studiul de Fezabilitate, care a parcurs toate avizările (CTE ANL + MDLPA), în data de 31 octombrie 2024 fiind semnat Contractul Proiectare + Execuție Lucrări (proiectare – 60 de zile, iar termen de execuție – 19 luni de la primirea ordinului de începere al lucrărilor)”.
În perioada în care conducerea ANL era asigurată de inginerul ploieștean Andrei Țurcanu, în județul Prahova au demarat mai multe proiecte de construire de locuințe pentru tineri, printre care s-a aflat și cel de la Ploiești.