F. T.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti au ridicat un pistol (clasificat drept armă letală), alte şase arme neletale, mai multe cartuşe, recipiente conţinând substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în urma descinderilor efectuate luni, 4 noiembrie, în Prahova, Bucureşti şi alte cinci judeţe din ţară. De asemenea, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, „au fost indisponibilizate sume de bani în lei și euro, ce ar prezenta elemente de contrafacere, iar pe parcursul activităților menționate (percheziţiilor-n.n.) au fost descoperiți mai mulți câini „de luptă”, care prezentau urme de rănire.
Tot reprezentanţii instituţiei mai precizează faptul că „procurorii ploieşteni continuă cercetările față de 65 de persoane și o altă persoană, față de care s-a dispus, în cursul zilei de luni, măsura controlului judiciar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc”.
Reamintim că luni, 4 noiembrie, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat 131 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Teleorman, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în septembrie 2023, un cetățean străin de origine turcă ar fi inițiat și constituit împreună cu mai multe persoane de naționalitate română o grupare de criminalitate organizată, specializată în procurarea și vânzarea de arme de foc (letale), fără marcaje de identificare și elemente de individualizare, asamblate prin utilizarea de componente aparținând mai multor producători din Turcia.