N. D.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de Primăria Ploiești, șeful Pieței Centrale din municipiu a fost destituit, proceduri disciplinare fiind inițiate și pentru casierul aceleiași piețe. Deciziile menționate au venit în urma verificărilor făcute la S.C. Hale și Piețe, solicitate de către primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, în urma sesizărilor primite de la ploieșteni. Așa cum s-a precizat, în urma controlului efectuat, printre altele s-a descoperit că nouă dintre mesele pentru comercializarea produselor în Piața Centrală Ploiești erau ocupate fără ca să se fi achitat vreo taxă. Implicarea noului edil ploieștean în modul de desfășurare a activității la Hale și Piețe era de așteptat, în contextul în care, vă reamintim, chiar la prima sa conferință de presă, după învestirea în funcție, acesta a declarat că ”Este clar că acolo (n.n. – la Hale și Piețe) este o mafie, iar actuala conducere trebuie să plece, pornind chiar de la imaginea Pieței centrale”. De altfel, încă din luna august a.c., înainte să-și preia oficial mandatul de primar, Mihai Polițeanu declara că ”la Piața Centrală din Ploiești s-a trecut de linia roșie, care nu are cum să rămână fără consecințe”, după ce una dintre vânzătoarele din piață a fost mușcată de un șobolan și a ajuns la UPU, incident care a fost mușamalizat de conducerea Hale și Piețe.