Sportiva secţiei de şah a CSM Ploieşti, Melania Grigore (9 ani), participă în aceste zile la Campionatele Mondiale de Şah pentru Juniori de la Florianopolis (28 octombrie – 10 noiembrie), numărându-se printre cei cinci şahişti care reprezintă România la competiţia din Brazilia!
În ziua liberă a turneului, Melania a participat la „World Blitz Tournament”, competiţie open rezervată seniorilor şi copiilor, cu 202 participanţi din 38 de ţări, şi a reuşit să ocupe locul al 2-lea la categoria „U10”!
La Campionatele Mondiale de Şah pentru Juniori, Melania Grigore participă în competiţia feminină „U16”. Turneul are la start 518 tineri şahişti din 46 de ţări.
Delegaţia României este condusă de coordonatorul secţiei de şah a CSM Ploieşti, Petre Grigore.