George Marin

Curând vor fi 100 de ani de când s-a pornit revoluția Cupei Mondiale la fotbal. Am spus revoluție prin analogia mișcării mingii de fotbal cu mișcarea de rotație a planetei care ne suportă. De la competiția inaugurală, din 1930, când exista un adevărat respect între jucători, când publicul trăia frenetic alergătura dintre cele două porți și până acum, sportul acesta care se cheamă „minge cu piciorul” a păstrat câteva elemente comune: scopul, acela de a împlini o acțiune, terenul, porțile, numărul de jucători, arbitrul, mingea și … banul. Ca și astăzi, și atunci jucătorii erau plătiți și erau considerați o marfă care poate fi trecută de la o entitate la alta. Dintre toate elementele enumerate, doar ultimul a evoluat constant. A crescut precum al nostru Făt-Frumos din basme. Numai că nu este Făt-Frumos, ci de-a dreptul un balaur care nu face altceva decât să întunece mințile. Câteodată le ia de tot. Acolo unde se află banul apar atârnătorii. De care scapi, de regulă, repede, cu o ciozvârtă sau două. Dar dacă în sport mai apare și politicul de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel, mintea chiar că pleacă de acasă. Iată melanjul perfect prin care FIFA și UEFA speră să producă bani pentru a spori spectacolul semănând cu anticul „panem et circenses” roman – pâine și circ, pentru cine nu are drag de limba latină – încercând să liniștească și popoarele care nu se înțeleg între ele. FIFA și UEFA doresc să globalizeze fotbalul dar oprește a se disputa meciuri între Armenia și Azerbaidjan, între Kosovo și Bosnia și Herțegovina, între Kosovo și Serbia, între Kosovo și Rusia și, cel mai recent caz, între Ucraina și Rusia, ca să le enumăr doar pe cele din zona europeană. Observați vreun numitor comun în această listă? Desigur, este Kosovo. Și nu m-ar mira ca și potențialele următoare meciuri dintre România și Kosovo să intre pe această listă în urma proximei ședințe a Comisiei de Control, Etică și de Disciplină. Și, de ce nu?, și eventualele meciuri între Kosovo și celelalte 16 țări de pe glob care nu recunosc politic provincia fostă parte a defunctei Iugoslavia.
Kosovo – echipa, spun – s-a dovedit superioară în joc celei a României în meciul de vineri seara neîncheiat în termen normal, dar nu a reușit să câștige. Kosovarii și-au dorit și, după ce au văzut că nu pot face asta pe teren, au recurs la un mârșav plan B, acuzând că au fost scandări cu tentă politică și rasistă la adresa lor. Dar și ei au făcut gesturi pe care FIFA și UEFA le consideră ca având tentă politică. Însă, aici există o mare diferență. În timp ce kosovarii s-au purtat cu românii și la București și la Priștina așa cum s-au purtat – o reminiscență a cvasi permanentului război din zonă, pornind de la stăpânirea otomană, puțin înainte de 1400, și până la recentul conflict etnic potolit de NATO – tribuna în care se afla grupul considerat dur „Uniți sub Tricolor” a fost chiar cuminte – exceptând „felicitările” către FRF – până când căpitanul oaspeților a fost faultat din spate de Alibec, kosovarul stârnind momentele penibile pe care, impresie generală, le aștepta. Este foarte posibil ca acest grup de suporteri români să fi înțeles că face rău echipei dacă nu renunță la prostiile făcute anterior. Dar este posibil și să fi fost sfătuit cu destule amănunte referitoare la subtilitățile regulamentare după care se ghidează FIFA și UEFA astfel încât să nu primești pedeapsă mare, amănunte pe care un om din tribună trebuie să citească mii de pagini ca să le afle.
Totuși, rămâne problema calificării la marile competiții, în speță Campionatul Mondial din 2026. Atenție, câștigarea grupei din Cupa Națiunilor oferă doar promovarea într-o categorie superioară. Cu alte cuvinte, vei putea juca cu echipe mai bine cotate valoric. Dar nu are prea mare legătură cu calificarea directă. Vei avea doar dreptul să mai încerci, să participi la un fel de „recalificări”, așa cum sunt la canotaj sau caiac-canoe. Și credeți că lumea luptă să se califice doar pentru glorie la marile și mănoasele competiții? Se poate, unele echipe, puține, care au suportul financiar pentru așa ceva caută gloria. Dar grosul luptă pentru banii pe care îi primesc pentru participare. De aceea sunt din ce în ce mai multe echipe. În 2036 vor fi 48 de echipe la turneul final reprezentând UN SFERT din țările de pe glob. Nu este o diluare a competiției? Nici nu mai contează răspunsul. Baronul Pierre de Coubertin este uitat de mult cu principiul lui cu tot. Sunt mai multe meciuri, ies mai mulți bani. Nu mai dezvolt mecanismul „fabricării” sumelor. Și atunci, când știi că poți câștiga mult, mintea rămâne țintită doar la acest potențial câștig ducând la acțiuni nesăbuite, așa cum s-a întâmplat vineri seara. Iată ceea ce strică sportul, goana după câștig și imixtiunea politicului.