N.Dumitrescu

După cum apare în actul normativ publicat recent în Monitorul Oficial, reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj- Focșani, pentru care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, este considerată lucrare de utilitate publică de interes național. Lungimea traseului de cale ferată care va fi reabilitată este de 143 de kilometri, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la 10.961.899.000 de lei, inclusiv TVA, din care construcții- montaj 9.344.888.000 lei, inclusiv TVA. Potrivit documentului aprobat în ședința de Guvern de săptămâna trecută și publicat ulterior în Monitorul Oficial, durata de execuție a investiției de reabilitare a tronsonului de cale ferată menționat, al cărui amplasament este în județele Prahova, Buzău și Vrancea, va fi de 36 de luni, titular al lucrării fiind Ministerul Transporturilor, iar beneficiar Compania Națională de Căi Ferate. ”Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, Mecanismul pentru interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare”, se mai menționează în actul normativ la care ne referim.
Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, acest nou proiect de infrastructură feroviară va aduce o serie de beneficii, atât regionale cât și naționale, respectiv: reducerea timpului de călătorie; îmbunătățirea condițiilor de siguranță și a confortului; optimizarea transportului feroviar, atât pentru pasageri, cât și pentru marfă; creșterea accesului în municipiile Ploiești, Buzău și orașele Mizil și Râmnicu Sărat; atragerea de investitori și capital care pot dezvolta mediul de afaceri din județele Prahova, Buzău și Vrancea, stimulând dezvoltarea economică a regiunilor traversate.