Circa 200 de sportivi ai CSM Ploieşti au participat, în Sala Sporturilor Olimpia, la o acţiune pe care Societatea Naţională de Cruce Roşie, prin Filiala Prahova, a organizat-o cu scopul prevenirii consumului de droguri.
Parte a proiectului „Descoperă puterea din tine”, program de interes naţional în domeniul prevenirii şi asistenţei medicale, psihologice şi sociale a consumatorilor de droguri, finanţat de Ministerul Afacerilor Interne – Agenţia Naţională Antidrog, evenimentul a debutat cu un scurt mesaj transmis tinerilor de Gabriela Rădulescu, director al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Prahova: „Ştiu că sunteţi sportivi şi că vă feriţi de acest flagel, dar vrem să duceţi mai departe spre prietenii şi cunoscuţii voştri mesajul nostru – faceţi sport şi staţi departe de droguri!”
Au urmat, apoi, demonstraţii sportive ale diferitelor secţii prezente la acţiune, după care toţi cei prezenţi au primit din partea organizatorilor căni personalizate şi, bineînţeles, articole sportive.