În centrul orașului – „Republica lui Moș Crăciun”!

N. D.

Având în vedere faptul că la Ploiești urmează să se dea startul Sărbătorilor de Iarnă, centrul orașului atrage atenția trecătorilor prin amenajările care prind contur, de la o zi la alta. Astfel, dacă la aproape jumătate din parcarea din fața Palatului Culturii, provizoriu, i s-a dat deja o altă destinație, prin amenajarea unui patinoar, în zona fântânii arteziene din centrul civic s-a putut vedea silueta unei macarale, cu ajutorul căreia se instalează roata panoramică, înaltă de 33 de metri, apariții inedite care i-au determinat pe unii dintre ploieșteni să se oprească din drum și să privească mai ales la scheletul metalic de mari dimensiuni. Pregătirile se fac în contextul în care, potrivit Primăriei Ploiești, Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei a aprobat solicitarea privind inaugurarea acțiunilor specifice Sărbătorilor de Iarnă pe data de 30 noiembrie 2024, când vor fi aprinse și luminițele în oraș, iar ploieștenii se vor bucura de Târgul de Crăciun, amenajat în zona centrală, precum și de spectacolele care se vor desfășura pe scena amplasată pe treptele Palatului Culturii. Totodată, și reprezentanții SGU Ploiești au anunțat că bradul de Crăciun va putea fi văzut nu doar în zona din fața Palatului Administrativ, ci și în Parcurile Aurora Vest și Casa Sindicatelor, precum și în cartierul Mitică Apostol.
Pe de altă parte, având în vedere unul dintre cele mai emblematice evenimente istorice ale orașului, ”Republica de la Ploiești”, din vara anului 1870, din dorința de a-i fi dată o notă de originalitate Târgului de Crăciun a cărui amenajare în centrul orașului, în această iarnă, se dorește să iasă din vechile tipare, chiar și Moș Crăciun va avea propria lui… republică, pentru o scurtă perioadă de timp. Confirmarea a venit de la Primăria Ploiești, care aanunțat că, începând cu 30 noiembrie 2024, Ploieștiul se va transforma ”într-un tărâm al Sărbătorilor de Iarnă”, ploieștenii fiind invitați să vină în ”Republica lui Moș Crăciun – un festival plin de bucurie, atracții spectaculoase și momente artistice memorabile, care va aduce magia Crăciunului mai aproape de fiecare până pe data de 7 ianuarie 2025”. Ce va fi în ”Republica lui Moș Crăciun” au oferit detalii tot reprezentanții municipalității: patinoar și distracție pe gheață, roată panoramică, parc de distracții cu atracții pentru toate vârstele, Târg de Crăciun cu delicii tradiționale, cadouri speciale și unicat. Nu vor lipsi nici momentele artistice, pe data de 30 noiembrie fiind fixată aprinderea luminilor de Crăciun, eveniment la care a fost anunțată prezența trupei Vicii și a solistului Liviu Teodorescu; pe 6 decembrie va cânta Cleopatra Stratan; pe 7 decembrie – concert Bibi; pe 13 decembrie – concert de tradiții și folclor, spectacol de teatru pentru copii, colinde; 14 decembrie – concerte muzică pop și folk, concert colinde, spectacol-concert ,,Ploiești Majestic”, concert al trupei Cargo; 21 decembrie – tradiții autentice cu “Ceata Urșilor”; 22 decembrie – parada lui Moș Crăciun, spectacol interactiv și concert cu trupa ”The Sky”.