F.T.
Polițiștii ploieșteni au pus în executare două mandate de percheziție în municipiu, la adresele la care locuiește o persoană bănuită de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă la furt calificat.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, descinderile au fost justificate de faptul că «în cursul nopții de 12/13 noiembrie a.c, în jurul orei 02.30, persoana în cauză – un tânăr în vârstă de 22 de ani – ar fi pătruns în două imobile din Ploiești, de unde ar fi încercat să sustragă mai multe bunuri.
De asemenea, tot din verificări a reieșit că, într-unul dintre cazuri, în momentul în care a fost observat de proprietarul locuinței în care a pătruns, bănuitul ar fi pulverizat cu spray iritant lacrimogen în direcția acestuia şi a fugit, fără a sustrage bunuri». În baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior aceea a arestării preventive pentru 30 de zile».
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă la furt calificat.