F.T.
Potrivit unei statistici prezentate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, în cursul anului trecut, patru la sută dintre incendiile produse la locuințe au avut drept cauză… fumatul.
«Temperatura jarului unei țigări aprinse este de peste 500 de grade celsius. Dacă o țigară aprinsă este aruncată în zone cu materiale ușor combustibile (hârtie sau textile), un incendiu se poate aprinde cu ușurință», se mai detaliază într-un comunicat al pompierilor prahoveni.
În acest context, reprezentanții ISU recomandă următoarele: «Nu lăsați țigara aprinsă nesupravegheată și nu adormiți cu ea aprinsă și, nu în ultimul rând, nu aruncați resturile de țigară la întâmplare!».