Luiza Rădulescu Pintilie
Se plimbă toamna pe alei, căutându-și agale pașii de cândva,
Urmele amintirilor lăsate, nostalgic,
în urma sa
Alaiul frunzelor arămii pierdute,
fără număr, pe străzile pustii,
Visurile risipite, lăcrimând, în zori de zi
Și dorurile topite, nedrept, în deznădejdea regretelor târzii.
Iar rătăcește toamna pe-ngustele și vechile străduțe
Visând, în plină zi, la anii de îndepărtată tinerețe;
Purtând pe chip stinsa lumină a unui pierdut surâs
În ochii-i adumbriți tristețea preschimbată-n plâns
Și-n inimă tot înțelesul ce-a rămas, în timp, de neînțeles.
Își caută toamna, din nou, o potecuță știută
Spre locul în care a învățat cândva să fie fericită,
Regăsind străluciri de aur în copaci ruginii,
Păstrate doruri printre regretele târzii,
Dulcea speranță din lacrima sărată a privirii,
Și clipele senine din apăsarea, de plumb, a inimii.
* * *
Se plimbă toamna pe alei,
Înveșmântată-n frunze rubinii, ca o împărăteasă,
Iar gândului meu pășind în urma ei
Nu i-a fost niciodată întomnarea mai frumoasă…
(26 septembrie 2024)
