Nicoleta Dumitrescu
În perioada următoare, românii n-ar trebui să resimtă răcirea vremii și ar avea și motive, chiar întemeiate! Și asta datorită – nu din cauza – faptului că, aflați în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, politicienii se află în plină acțiune de transmitere, cu cea mai mare căldură posibilă, a promisiunilor care sunt, evident, fără număr!
Adevărul este că dacă s-ar pune câte-un termomentru în sălile din care liderii partidelor transmit către popor nenumăratele promisiuni pe care le doresc a fi puse în practică în următorii patru ani, s-ar constata că temperatura înregistrată ar fi una cu adevărat caniculară, care s-ar încadra cu ușurință chiar și la… Cod portocaliu și Cod roșu de căldură extremă, grație înflăcărării cu care liderii partidelor vorbesc. Oricum, dacă ar fi să ne luăm după ”programele de guvernare” prezentate deja de liderii partidelor care-și doresc să fie la putere în următorii ani, pare că ar urma să răsară soarele pe ulița fiecărui român în parte, aspect care ține însă de… decor, s-ar putea spune, față de multitudinea de schimbări în bine preconizate. Dar, ce li se promite românilor, prinși la mijloc între două rânduri de promisiuni care nu țin însă de cald? Ei bine, pe tapet a apărut, din nou, creșterea locurilor de muncă, liberalii, de pildă, anunțând că până la sfârșitul anului 2028 în România se vor înființa 400.000 de noi locuri de muncă !!! Nelipsite sunt însă și majorările de pensii și de salarii, în timp ce social-democrații promit că salariul minim brut va crește la 1.300 de euro/lună, ceea ce ar însemna 6.500 de lei, liberalii plusează, prognozând o creștere a salariului mediu net la…7000 de lei! Și câte și mai câte nu promit liderii partidelor, inclusiv conectarea, prin șosele și cale ferată, a României de marile orașe ale Europei! Promisiuni cunoscute, nu-i așa? Cam da, cunoscute, însă așa se întâmplă cam o dată la patru ani, în campaniile electorale, când politicienii, în postura lor de candidați, readuc în atenția publică marile promisiuni de bine și de mai bine, pornind de la creșteri de venituri până la investiții de tot felul, pe listă fiind trecute nelipsitele autostrăzi, rețele de alimentare cu apă și gaze, dar și de canalizare etc., etc. ”Dacă acela care muncește nu trăiește semnificativ mai bine decât acela care nu muncește, înseamnă că statul este incorect, iar societatea nu prosperă!”, a declarat, printre altele, la sfârșitul săptămânii trecute, Nicolae Ciucă, în dubla sa calitate, de lider de partid și candidat la prezidențiale, la Sinaia, când a prezentat programul de guvernare pentru următorii patru ani al partidului pe care acesta îl conduce acum. Cel mai trist este că astfel de mesaje, considerate de către vorbitori drept un principiu de la care nu se pot abate, se regăsesc în discursurile tuturor liderilor de partid, cât și al politicienilor care, astăzi, sunt candidați pentru un nou mandat de senator sau de deputat. Asta în ciuda faptului că realitatea a demonstrat că tocmai ei, politicienii, sunt cei care cultivă arta compromisului, orice lucru fiind negociabil, mai ales funcțiile!
Prin urmare, degeaba încearcă politicienii în campaniile electorale, așa cum este cazul și acum, să se bată cu pumnul în piept că vor face tot ceea ce le va sta în putință ca, după ce vor primi votul, românilor le va fi mai bine. Aflați la mijloc, între campania electorală pentru prezidențiale și aceea pentru parlamentare, pentru românii de rând, din păcate, promisiunile în niciun caz nu țin de cald.