Sărbatoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului amintește ziua în care Maica Domnului a fost dusă la templul din Ierusalim de către părinții săi, Ioachim și Ana. Informațiile despre acest episod din viața Maicii Domnului sunt consemnate într-o apocrifă din secolul al II-lea, cunoscută sub numele de «Evanghelia după Iacov» sau «Protoevanghelia».
Aducerea ei la templu a fost o urmare a promisiunii făcute lui Dumnezeu de părinții ei. În rugĂciunile lor de a le dărui un copil, Ioachim și Ana au făgăduit că, dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. Pentru că Dumnezeu le împlinește rugăciunea, dăruindu-le o fată pe care o vor numi Maria, Ioachim și Ana o vor duce la vârsta de trei ani la templu. Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta o va duce în Sfânta Sfintelor, încăperea cea mai sfântă din templu, unde doar arhiereul intra o singură dată pe an. Sfinții Părinți afirmă că a fost dusă în acest loc, pentru că ea însăși avea să devină «Sfânta Sfintelor», templu al Pruncului dumnezeiesc Care Se va naște din ea. Astfel, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserica anticipează Nașterea Mântuitorului. Nu întâmplător, începând cu această zi, în cadrul slujbei Utreniei se cânta Catavasiile: «Hristos se naște, slăviți-l!…». Maica Domnului a viețuit în templu 12 ani. Potrivit Tradiției, îngerul Gavriil o hrănea și îi tâlcuia textele mai greu de înțeles din Scriptură. La vârsta de 15 ani a părăsit templul și a fost încredințată bătrânului Iosif. La puțin timp a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că a fost aleasă să Îl nascĂ pe Fiul lui Dumnezeu. Intrarea în biserică a Maicii Domnului este numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, care în slavonă înseamna «intrare». Este o sărbătoare de origine ierusalimiteană, care a luat naștere în secolul al VI-lea.
