George Marin
Orice meci între primele două clasate, ambele neînvinse, stârnește interes. Din păcate, interesul s-a manifestat doar din partea celor implicați în handbal, într-un fel sau altul. Vântul a fluierat în voie prin tribune. Absenții ar fi putut vedea o echipă bine legată, bine structurată, cu scheme de joc bine învățate – am numit echipa buzoiană – și o alta care s-a străduit să facă față adversarului și care, în final, a reușit o cifră bună în dreptul golurilor marcate. Că nu s-a putut realiza o cifră bună și în dreptul golurilor primite este altă poveste.
Victoria oaspeților nu poate fi contestată nicicum. Diferența dintre echipe se vede încă de la circulația balonului, plecând de la viteza și calitatea paselor. Apărarea avansată a buzoienilor a creat destule dificultăți băieților noștri, care au reușit de prea puține ori angajări în spațiul rămas până la semicercul mic. De altfel, defensivei adverse i-a fost ușurată misiunea prin desele încercări de a „sparge” central, încercări retezate prompt de grupajul rapid și decis al apărătorilor. Cu toate acestea, ploieștenii au reușit multe acțiuni bune, unele chiar surprinzătoare, reușind să destabilizeze adversarii și să arunce la poartă din poziții favorabile. Mai puțin eficientă a fost defensiva, uneori prea ușor penetrabilă și nu întotdeauna atentă la recuperarea defensivă după aruncarea adversă. Dacă mai punem la socoteală și prestația portarilor – e puțin ciudat să îl vezi pe Denis Ștefan în poarta adversă – diferența s-a manifestat și la capitolul aruncări apărate: CSM 7 – Buzău 18, din care jumătate sunt paradele reușite de Ștefan în repriza în care s-a aflat în poartă, incluzând aici și o aruncare de la 7 metri.
Denis Ștefan nu este singurul ploieștean din echipa adversă. Alături de el au mai fost prezenți pe teren alți doi foști componenți ai CSM-ului: Marian Ion-Iliescu (4 goluri marcate) și Antonio Mușoiu (o reușită). Toți cei trei băieți originari din Ploiești fac parte acum dintr-un club cu mari pretenții la fazele finale ale competiției, acolo unde se decide titlul, dar cu și mai mari pretenții la a crește jucători pentru prima lor echipă care activează în Liga Zimbrilor. De aceea, mulți dintre echipierii HC Buzău care au evoluat în sala Olimpia participă efectiv la meciurile echipei de tineret. Iată o altă diferență care explică scorul înregistrat marți după-amiază.
CSM Ploiești – HC Buzău 31-46 (13-23)
CSM: Teodor Enache 4 intervenții, Remus Dragomir 3 – Andrei Leu 9 goluri (8 din „7 metri”), Matei Sbîrnău 4, Ștefan Vîlcu 3, Bogdan Bondarenco 3, Andreas Năstase 2, Iustin Pîrvu 2, Mihai Costache 2, Alexandru Popescu 2, Victor Băncilă 1, George Badea 1, Mihai Duță 1, Gabriel Roșu 1, Vlăduț Murașcu, Nikolas Milea. Antrenori: Ramona Ștefan, Gabriela Enache.